Biserica și Școala – împreună pentru tinerii noștri

19 December 2023 Off By Pavel Canea
Biserica și Școala – împreună pentru tinerii noștri

Capela cu hramul „Sf. Ierarh Nicoale” din incinta Colegiului Național „Traian Lalescu” din Municipiul Reșița a devenit neîncăpătoare pentru numărul mare de elevi de toate vârstele, care au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în prima zi din cadrul Săptămânii „Școala altfel”.

Sfânta slujbă a fost săvârșită de către un sobor de preoți, format din: părintele Mihai Ciucur, inspector coordoantor al Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, părintele Nicolae Chiosa – inspector pentru disciplina Religie în cadrul ISJ Caraș-Severin și părintele Daniel Nap de la Parohia „Sf. Treime” Steierdorf – Anina. Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de tineri, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, care, atât la momentul împărtășirii preoților, cât și la finalul Sfintei Liturghii, au oferit un bogat program de colinde tradiționale românești. La Sfânta Liturghie au fost prezenți atât elevi de liceu, cât și de clasele primare, aceștia din urmă împărtășindu-se, la momentul potrivit, cu Sfintele Taine.

În cuvântul de final, părintele inspector Mihai Ciucur a făcut referire la rolul important pe care Sfântul Daniil Sihastrul, astăzi pomenit în Biserica noastră, l-a avut în viața Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și i-a încurajat pe tinerii prezenți să aibă fiecare un duhovnic, o călăuză și un îndrumător spiritual, indiferent de locul în care Dumnezeu îi va așeza pe fiecare, în slujirea sa.

„Este deja o tradiție ca în săptămâna premergătoare Nașterii Domnului să ne aflăm în comuniune liturgică în capela Colegiului Național „Traian Lalescu” din Municipiul Reșița, o tradiție începută anul trecut și care are în vedere reunirea eforturilor pe care atât tinerii de la ATOR Banatul de Munte cât și tinerii coordonați de părintele inspector Nicolae Chiosa le fac în scopul desfășurării unei misiune comune la nivelul orașului nostru. Biserica și Școala – două instituții fundamentale în formarea identității copiilor și tinerilor – își dau astfel mâna pentru formarea unor caractere frumoase și pentru oferirea unor oportunități de creștere și formare în duhul moralei creștine”, a sublinat părintele inspector Mihai Ciucur.

La final, părintele inspector Nicolae Chiosa a transmis, la rândul său, cuvântul de mulțumire către reprezentanții Deprtamentului de Tineret și către membrii ATOR Banatul de Munte, organizația de tineret reprezentativă a Episcopiei Caransebeșului. Întâlnirea s-a încheiat în duh de pace și comuniune, cu sentimentul unic pe care apropiarea Praznicului Crăciunului ni-l oferă tuturor, și cu promisiunea că astfel de activități comune vor avea loc și în anul care vine.

La nivelul Municipiului Reșița, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte desfășoară o activitate susținută în plan misionar, social-filantropic și educațional, în colaborare cu mai multe instituții de învățământ, printre care și Colegiul Național „Traian Lalescu”, oferind programe de formare și oportunități de voluntariat copiilor și tinerilor din toate ciclurile de învățământ: primar, liceal și gimnazial.