„Colindele, tradițiile şi obiceiurile româneşti, leagăn de cultură şi civilizație străbună” la Caransebeș

4 December 2023 Off By Herea Darius
„Colindele, tradițiile şi obiceiurile româneşti, leagăn de cultură şi civilizație străbună” la Caransebeș

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, sărbătorită în data de 3 decembrie, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Episcopia Caransebeșului, Consiliul Județean Caraș-Severin, Casa Corpului Didactic, Primăria Caransebeș, Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș și Asociația „Sim.Țim la Fel” din Caransebeș, a organizat, în cadrul proiectului „Diferiți, dar egali”, concursul-festival de colinde, intitulat „Colindele, tradițiile şi obiceiurile româneşti, leagăn de cultură şi civilizație străbună”.

Episcopia Caransebeșului este un partener constant în toate activitățile pe care Școala de nevoi special din Caransebeș le desfășoară. Și în acest an, ne-am bucurat să fim parte în acest proiect regional și să le oferim daruri copiilor. Am considerat întotdeauna că vocația Bisericii este aceea de a fi alături de toți oamenii, în special de cei care, printr-o deficiență, sunt marginalizați de societate. De ce? Pentru că Mântuitorul ne învață că El întotdeauna schimbă logica acestei lumi și întotdeauna Se descoperă prin aceia care sunt slabi, aceia care sunt neputincioși și ne vorbește prin ei. Mai ales în această perioadă, este esențial să ascultăm glasul lui Dumnezeu prin glasurile acestor copii”, a precizat arhim. Casian Rușeț, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeș.

La eveniment, au participat mai multe unități de învățământ și asociații din județ și din țară. Elevii au pregătit diferite momente artistice, constând în interpretarea de colinde și recitarea unor poezii în grai bănățean, adaptate la dizabilitățile copiilor.

În foaierul Casei de Cultură, au fost vernisate și lucrările participante la Concursul Regional ,,Nașterea Domnului, motiv de bucurie a întregii creștinătăți”.

Proiectul coordonat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș valorizează munca elevilor cu CES care s-au pregătit intens, prin repetițiile repertoriului de colinde, dar și prin realizarea unor lucrări artistico-plastice, care, la final, au putut fi achiziționate printr-o donație.

Tema Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități din acest an a fost ,,Uniți în acțiune ca să salvăm și să realizăm Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, pentru, cu și de persoanele cu dizabilități”.