Parohia Păltiniș și-a cinstit ocrotitorul

28 December 2023 Off By Pavel Canea
Parohia Păltiniș și-a cinstit ocrotitorul

În a treia zi de Crăciun, când Biserica noastră îl cinstește pe Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost în mijlocul credincioșilor din Parohia Păltiniș, Protopopiatul Caransebeș.

Alături de un sobor de preoți și diaconi, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Arhidiacon Ştefan”. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Au participat la sfânta slujbă numeroși credincioși, precum și autorități locale. Fiind a treia zi de praznic mulți dintre cei care au fost la Sfânta Liturghie, s-au împărtășit cu Sfintele Taine. La final, părintele paroh Petru Damian i-a oferit Preasfințitului Lucian o icoană cu Sfântul Ștefan din partea comunității. Ultima slujire a Părintelui Episcop Lucian în Parohia Păltiniș a fost în data de 27 decembrie 2017.

„Această parohie este ocrotită de Maica Domnului, primul hram fiind 8 septembrie, «Nașterea Maicii Domnului», dar al 2-lea hram este sărbătoarea «Sfântului Arhidiacon și întâi Mucenic Ștefan», de aceea am socotit de bine ca în a 3-a zi de Crăciun, la sărbătoarea Sfântului Ștefan, să slujim Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu preotul și credincioșii din această parohie, aflată în proximitatea cetății Caransebeșului. Le mulțumim tuturor credincioșilor care ne-au întâmpinat și ne-au primit cu multă bucurie și îl rugăm pe Sfântul Ștefan să ne ocrotească pe toți, să-i ocrotească pe credincioșii din Parohia Păltiniș, pe toți tinerii și copiii dreptcredincioși din întreaga lume și să ne ocrotească pe noi cei care slujim la Sfântul Altar, diaconi, preoți și arhierei”, a precizat Preasfințitul Lucian.

„Să ne dăruiască Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Ștefan, înțelepciune, echilibru și dragoste față de toți oamenii. Așa cum Sfântul Ștefan s-a rugat pentru cei care l-au ucis și noi să ne rugăm neîncetat pentru cei care ne voiesc răul, ca Dumnezeu să-i înțelepțească și să-i întoarcă pe calea cea bună. Sfântul Ștefan rămâne un model pentru tineri, copii, clerici și pentru toți credincioșii care doresc să ducă o viață autentică în Hristos, pentru toți credincioșii care citesc și înțeleg cuvântul lui Dumnezeu”, a mai spus Părintele Episcop.

Biserica din Parohia Păltiniș a fost ridicată în anul 1811. Pictura a fost realizată de către pictorul Bartolomeu Deliomini din Caransebeș, în anul 1906. A fost sfințită prima dată în anul 1906 de arhimandritul Filaret Musta. În anul 2008, 27 decembrie, a fost târnosită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, atunci Părintele Episcop i-a dat și al doilea hram, pe Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.