Teologia bolii și a suferinței a fost dezbătută la Centrul Eparhial din Caransebeș

31 January 2024 Off By Pavel Canea
Teologia bolii și a suferinței a fost dezbătută la Centrul Eparhial din Caransebeș

În Sala de festivități „Nicolae Corneanu” a Centrului Eparhial din Caransebeș s-a desfășurat marți, 30 ianuarie, un eveniment spiritual-cultural, în cinstea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocrotitori ai învățământului teologic. Manifestarea a fost organizată de Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” și a cuprins o prelegere susținută de arhid. prof. dr. Vicențiu-Ilie Românu, intitulată „Teologia bolii și a suferinței. Remediile lor duhovnicești în gândirea Sfinților Trei Ierarhi”. În timpul prezentării câțiva elevi seminariști au citit fragmente teologice din scrierile Sfinților Trei Ierarhi.

La acest eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, preoți din municipiu și din împrejurimi, părinți profesori și profesori, precum și elevi de la Seminarul Teologic, dar și credincioși, care au dorit să se îmbogățească de trăirea, operele și activitatea acestor trei elite ale creștinismului, expuse de teologii caransebeșeni.

„Conferința din această seară s-a pliat foarte frumos și articulat pe anul omagial, închinat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, pastorației și îngrijirii bolnavilor. Această temă i-a frământat și pe Sfinții Părinți în vremea aceea, mă refer la teologia bolii și a suferinței și ne frământă și pe noi și de aceea cred că ar trebui să găsim echilibrul, calea de mijloc. Nu putem să nu ne îngrijim de trup, nu putem fi indiferenți când trupul nostru suferă, templu al Duhului Sfânt, dar pe de altă parte grija exagerată de trup să nu o facem spre pofte, pentru că în ziua de astăzi unii se îngrijesc exagerat de tot ceea ce înseamnă sănătatea trupească. Să îmbinăm rugăciunea, asceza, înfrânarea, partea spirituală, cu tot ceea ce ne oferă la ora actuală medicina. Această prelegere minunată a gravitat între aceste două stări și părintele profesor ne-a arătat, cu ajutorul Sfinților Părinți, calea de mijloc, astfel încât să putem ajunge pe această cărare a Împărăției, în lumina Preasfintei Treimi, luminați fiind de această Troiță de Arhierei Sfinți”, a explicat Preasfințitul Părinte Lucian în cuvântul de final.

Ocrotitorii învățământului teologic au fost cinstiți și printr-un buchet de cântece religioase, susținut de Corul Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, avându-l ca dirijor pe părintele profesor Petru Paica.

Manifestarea spiritual-culturală a fost intitulată sugestiv „Sfinții Trei Ierarhi – Exegeți ai nosografiei duhovnicești”.