Rugăciune și comuniune la Pătaș, în Valea Almăjului

17 February 2024 Off By Herea Darius
Rugăciune și comuniune la Pătaș, în Valea Almăjului

Un număr mare de credincioși din parohiile Pătaș și Borlovenii Vechi, dar și din parohia vecină Prigor, s-au reunit, la ceas de seară, în biserica parohială din Pătaș, acolo unde s-a desfășurat cea de-a doua slujire misionară din cadrul programului eparhial „Maica Domnului – izvor de tămăduiri pentru cei neputincioși”, dedicat Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anului omagial al tuturor Sfinților doctori fără de arginți.

Cu binecuvântarea și la îndemnul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost săvârșită Slujba Paraclisului Maicii Domnului de către un sobor de preoți condus de către părintele Mihai Ciucur de la Departamentul de Tineret al eparhiei, alături de care s-au aflat părintele Martin Valușescu de la parohia gazdă, părintele Mihai Zaharia de la Prigor, care este și responsabilul cu cateheza parohială în Valea Almăjului și părintele Vasile Grecu de la Borlovenii Vechi. Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de tineri de la ATOR Banatul de Munte, condus de părintele Daniel Nap, care este și responsabil cu activitățile catehetice la nivelul Biroului de catehizare a tineretului.

 În cadrul slujbei au fost citite rugăciuni speciale pentru bolnavi, iar la final teologul Mihail Rocko Cincheză a susținut o cateheză cu tema: „Stăruința în rugăciune”, pe baza textului din Evanghelia de la Matei, capitolul 15, versetele 21-28. La final, vârstnicii prezenți au primit cărți de rugăciune pentru bolnavi, ca dar de mângâiere din partea Preasfințitului Părinte Lucian,

„A fost o seară liniștită, în care am simțit căldura din comunitate, iar pentru noi, cei tineri, aceste slujiri reprezintă un dar pe care Dumnezeu ni-l face pentru a putea fi părtași la apropierea credincioșilor de Sfânta Biserică și pentru apropierea noastră de aceste comunități care au nevoie de prezența noastră, a tinerilor, pentru a se putea întări în credință”, a mărturisit Mihail Cincheză, responsabil cu resursele catehetice la nivelul Biroului de catehizare a tineretului.

De asemenea, părintele Mihai Ciucur a remarcat faptul că „este o mare dorință de rugăciune și de misiune în aceste parohii mai izolate, în sate îmbătrânite, în care credincioșii au rămas statornici în credința lor, în ciuda tuturor dificultăților vremurilor și a bolilor specifice bătrâneții. De aceea, aceste slujiri au un mare impact în comunitate, așa cum am putut observa și în seara aceasta aici, la Pătaș, unde vârstnicii prezenți s-au rugat cu multă evlavie alături de grupul de tineri alături de care am slujit în această parohie, din încredințarea părintelui nostru episcop”.

După cuvântul de mulțumire din parte părintelui Martin Valușescu, seara s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de membrii Consiliului parohial, la care au luat parte toți preoții și tinerii prezenți, alături de membri ai comunității gazdă.

Programul de rugăciune „Maica Domnului – izvor de tămăduiri pentru cei neputincioși” a debutat în data de 31 ianuarie și va continua printr-o serie de alte 10 slujiri misionare în parohii, așezăminte monahale și centre medicale, stabilite de către Preasfințitul Părinte Lucian, dimpreună cu reprezentanții Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și ai Biroului de catehizare a tineretului.

Următoarea slujire din cadrul acestui proiect misionar va fi în data de 1 martie, la parohia Ocna de Fier, Protopopiatul Reșița.