Liturghie arhierească în Parohia Jupa

18 March 2024 Off By Pavel Canea
Liturghie arhierească în Parohia Jupa

În duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit în Parohia Jupa, din Protopopiatul Caransebeș. Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.

Au participat la sfânta slujbă credincioși din parohie, printre care copii și tineri îmbrăcați în costume populare. Preasfințitul Părinte Lucian nu a mai slujit Sfânta Liturghie în această comunitate din anul 2018.

„Părintele paroh Traian Florei a împlinit în aceste zile 10 ani de slujire clericală în această parohie, iar peste câteva zile va împlini 17 ani de slujire clericală în Eparhia Caransebeșului, pentru că a fost hirotonit pe seama Parohiei Târnova în urmă cu 17 ani, chiar la Praznicul Bunei Vestiri. Astăzi I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile și binefacerile pe care le-a revărsat asupra preotului și asupra comunității euharistice din localitatea Jupa și L-am rugat pe Mântuitorul să binecuvinteze calea postului și să ne ajute și pe noi să urcăm pe scara sfintelor virtuți și să începem cu bucurie sfântă urcușul spre Învierea Domnului. I-am îndemnat pe bunii noștri credincioși la iertare, la un post smerit, dar și la adunarea comorilor în Cer, pentru că evanghelia de astăzi ne vorbește despre iertare, despre postul bine primit și bineplăcut înaintea lui Dumnezeu și despre neagonisire”, a afirmat Preasfințitul Lucian.

Parohia este situată la o depărtare de 4 km de Caransebeș și este sat aparținător al municipiului Caransebeș. Este așezată la drumul european București-Timișoara, în apropierea vechiului castru roman Tibiscum.

Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Jupa a fost zidită în anul 1850 din cărămidă, cu fundație de piatră și acoperită cu tablă, în centrul satului, ctitorită de către nobilii Constantin și fiul său Alexandru Capra de Jupa, cu concursul sătenilor.

Pictura bisericii este executată din frescă în ulei, în stil baroc, de către pictorul J. Eckel în anul 1870. Se spune că pictorul bisericii ar fi fost adus din Viena de către Alexandru Capra de Jupa. Sfințirea bisericii s-a făcut de către Vasile Lăzărescu, mitropolitul Banatului, la 13 iulie 1952.