Slujire arhierească la hramul Mănăstirii Gornea

11 May 2024 Off By Pavel Canea
Slujire arhierească la hramul Mănăstirii Gornea

Mănăstirea Gornea din județul Caraș-Severin și-a prăznuit hramul la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost alături de obștea acestui așezământ monahal, și a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Au participat la sfânta slujbă autorități locale și mulți credincioși de pe Clisura Dunării, precum și copii de la Școala Gimnazială din Sichevița și membrii ATOR Banatul de Munte.

După Sfânta Liturghie Părintele Episcop a oficiat și slujba de sfințire a apei la izvorul din incinta mănăstirii. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„În acest an închinat pastorației și îngrijirii bolnavilor, dar și Sfinților tămăduitori, am ales ca la sărbătoarea Maicii Domnului din săptămâna luminată, să slujim Sfânta Liturghie și să oficiem sfințirea apei la Mănăstirea Gornea de pe Clisura Dunării. Tinerii din ATOR Banatul de Munte citesc și Paraclisul Maicii Domnului aici la mănăstire și credem că toți credincioșii se bucură de aceste rugăciuni înălțătoare, pentru că avem nevoie cu toții de multă, multă rugăciune în aceste vremuri complicate. Sunt foarte mulți oameni bolnavi, foarte mulți oameni neputincioși și noi cei care avem o oarecare sănătate fizică suntem datori să-i purtăm în rugăciunile noastre pe cei care se află răstigniți pe patul de suferință, în azile, spitale, orfelinate sau la casele lor”, a afirmat Preasfințitul Lucian.

„Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să îi tămăduiască pe toți bolnavii, căci Domnul și Mântuitorul sufletelor noastre este Izvorul vieții și al nemuririi, este Izvorul tămăduirii noastre, iar pe Maica Domnului o rugăm din tot sufletul să mijlocească înaintea Tronului Preasfintei Treimi pentru noi fiii lacrimilor ei, să ne poarte în rugăciune și să ne ajute să mergem pe calea cea bună care duce în Împărăția Cerurilor, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață, lumină și iubire veșnică”, a mai spus Părintele Episcop.

În luna iunie 2001 Episcopia Caransebeșului a aprobat oficial înființarea unui schit în localitatea Gornea, comuna Sichevița, pe locul unui fost pichet de grăniceri. În 2 mai anul 2003, la praznicul Izvorul Tămăduirii, s-a pus piatra de temelie pentru biserica cea mare a așezământului monahal, aceasta fiind construită între anii 2004-2010 din cărămidă, în stil bizantin, bine proporţionată, fiind încăpătoare pentru toți credincioșii care calcă pragul acestui așezământ monahal.

În luna noiembrie 2010 Preasfințitul Părinte Lucian a târnosit biserica mănăstirii cu hramul „Izvorul Tămăduirii”.

Mănăstirea are un rol important în reînnoirea vieţii spirituale a ţinuturilor învecinate Dunării şi arată păstrarea tradiţiei monahale ortodoxe în sudul Banatului.

Tot la sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, în Episcopia Caransebeșului și-a sărbătorit al doilea hram și Mănăstirea „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” Vasiova. De asemenea, Așezământul medical-creștin „Izvorul Tămăduirii” Marga și-a prăznuit hramul. Delegații Preasfințitului Părinte Lucian au mers în aceste două așezăminte monahale și au săvârșit Sfânta Liturghie, rugându-se împreună cu monahii și credincioșii și de asemenea au oficiat Sfințirea apei.