Concurs-festival de colinde, la Caransebeș

20 December 2024 Off By Pavel Canea
Concurs-festival de colinde, la Caransebeș

Joi, 19 decembrie, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Episcopia Caransebeșului, Consiliul Județean Caraș-Severin, Casa Corpului Didactic, Primăria Caransebeș, Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș și Asociația „Sim.Țim la Fel” din Caransebeș, a organizat concursul-festival de colinde, intitulat „Colindele, tradițiile şi obiceiurile româneşti, leagăn de cultură şi civilizație străbună”.

La eveniment, au participat mai multe unități de învățământ și asociații din județ și din țară. Elevii au pregătit diferite momente artistice, constând în interpretarea de colinde și recitarea unor poezii în grai bănățean, adaptate la dizabilitățile copiilor.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian la acest eveniment a fost prezent părintele Gabriel Gozman, consilier social al Eparhiei.

Proiectul coordonat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș valorizează munca elevilor cu CES care s-au pregătit intens, prin repetițiile repertoriului de colinde. Acest concurs a ajuns la cea de-a 9-a ediție și face parte din proiectul „Diferiți, dar egali”.