2024 – un an al continuității și al diversificării proiectelor Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului
3 January 2025La nivelul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, anul 2024 a însemnat dezvoltarea de noi programe și proiecte adresate copiilor și tinerilor, dar și continuarea și consolidarea proiectelor tradiționale, derulate an de an la nivelul eparhiei.
Cu binecuvântara și sprijinul constant al Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, cu o echipă formată din cinci angajați, care își desfășoară activitatea la nivelul Departamentului de Tineret, la care se adaugă zeci de tineri, preoți și profesori voluntari, activitatea cu tinerii din anul 2024 a fost una extrem de bogată și de divesă, pe multiple planuri și având un impact deosebit la nivelul întregului județ Caraș-Severin.
Astfel, la nivelul Departamentului de Tineret al eparhiei, funcționează trei structuri, fiecare cu specificul său, respectiv: Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte – organizația reprezentativă a tinerilor din eparhie, cu statut și personalitate juridică de sine stătătoare, Biroul de Catehizare a Tineretului – la nivelul căruia se derulează programele de cateheză ale Patriarhiei și cele propuse la nivel eparhial și, începând din luna noiembrie 2024, Centrul de Consiliere și Psihoterapie „Sf. Nectarie” Reșița, care este un serviciu cu caracter social, oferit diverselor categorii de beneficiari din orașul reședință de județ.
Cele mai importante proiecte ale anului 2024 au fost, fără îndoială acelea care au impactat sute de tineri din județ și resurse umane și materiale deosebite, respectiv: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte – eveniment care a găzduit, la Reșița, în perioada 29 august – 1 septembrie, 500 de tineri din județ, dar și delegații din țară și din Serbia și Republica Moldova, precum și continuarea tradiționalului proiect de tabere în comunitate „Tabăra din Inima Satului” și „Tabăra din Inima Familiei”, anul trecut reușindu-se organizarea 13 astfel de tabere de câte 5 zile, la care au participat 800 de copii și tineri din peste 30 de localități rurale și urbane ale eparhiei. Ca un element de noutate, un proiect important derulat în 2024, la nivelul Departamentului de Tineret, a fost mentoratul oferit celor patru eparhii din Mitropolia Olteniei, în ceea ce privește proiectul de tabere în comuniate, de tip TDIS, mentorat care s-a desfășurat sub forma mai multor sesiuni și trainiguri în Oltenia și s-a concretizat în organizarea primele 10 tabere de tip TDIS în Mitropoli Olteniei.
Cele mai multe și mai diverse activități au fost derulate, și în anul 2024, la nivelul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, organizație care a asigurat, din rândul membrilor și voluntarilor săi, resursa umană principală, respectiv voluntarii care au implementat cele mai mari proiecte ale anului, respectiv ITO Banatul de Munte și TDIS/TDIF 2024. Pe lângă acestea, asociația a dezvoltat numeroase proiecte educaționale, sociale, comunitare atât la nivelul municipiului Reșița, dar și al întregului județ Caraș-Severin. Printe cele mai importante, merită amintite: Campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae” – ajunsă la ediția a VII-a și care a oferit unui număr de 575 copii proveniți din familii nevoiașe, ghete noi și dulciuri, Concertul caritabil „Binele în dar”, derulat în cadrul acestei campanii, în data de 9 decembrie, la Reșița, precum și numeroase sesiuni de formare și perfecționare a voluntarilor, reuiniuni ale tinerilor (2 februarie – Ziua Tineretului Ortodox, „Paștile tinerilor”, „Crăciunul tinerilor”, ș.a.). Merită amintite, de asemenea, activitățile constante derulate la Casa ATOR din Municipiul Reșița, care a găzduit, în 2024, implementarea mai multor proiecte cu finanțare europeană, prin programul Erasmus sau Corpul European de Soldaritate. De asemenea, în anul 2024, ATOR Banatul de Munte a propus tinerilor din județ un nou concept de tabără: Școala de lideri „Tânăr și lider”, organizată în două ediții (februarie și octombrie).
Pentru Biroul de Catehizare a Tineretului, anul 2024 a însemnat dezvoltarea unor proiecte eparhiale noi, menite să dinamizeze activitatea catehetică din parohii. Astfel, pe lângă implementarea Concursului Național Catehetic, desfășurat anual în Patriarhia Română, la nivelul Biroului eparhiei noastre au fost derulate două proiecte catehetice eparhiale, respectiv: „Maica Domnului – izvor de tămăduiri pentru cei neputincioși” – care s-a concretizat în organizarea, cu ajutorul preoților și a tinerilor atoriști, a unui număr de 10 slujiri misionare în parohii, mănăstiri și centre socio-medicale din eparhie (9 Paraclise ale Maicii Domnului și o Sfântă Liturghie), precum și programul de cateheze itinerante susținute lunar, în fiecare centru catehetic și de tineret. În premieră, în 2024, ostenitorii din cadrul biroului au pus la dispozția preoților cateheți resurse catehetice, organizate sub forma unor catehteze tematice, care au compus Agenda catehetică a amului 2024, în conformitate cu temele specifice Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor.
Programele catehetice, socio-educaționale și de voluntariat oferite la nivelul departamentului au fost completate, începând cu luna noiembrie 2024, de oferirea de servicii specializate de consiliere și psihoterapie, în cadrul Centrului de Consiliere și Psihoterapie „Sf. Nectarie”, inaugurat în data de 13 noiembrie, la Reșița. Prin intermediul centrului au fost deja oferite primele servicii, în regim social, beneficiarilor furnizați de către Direcția de Asistență Socială a Municipiului Reșița, adolescenți și familiile acestora, din orașul reședință de județ.
Tot în anul 2024, a fost realuată organizarea Taberei de creație „Credință și Artă pentru toți”, ajunsă la ediția a XIV-a și reluată după câțiva ani de pauză, precum și continuarea activităților de tip Școala familei¸ adresate părinților. De asemenea, la nivelul Departamentului de Tineret, fost organizate întâlniri de lucru cu responsabilii din rețeaua de centre catehetice și de tineret, care funcționează la nivelul parohiilor, precum și întâlniri de tipul dialogurilor duhovnicești cu tinerii din licee.
„Din toate punctele de vedere, anul 2024 a fost unul de excepție pentru departament, atât în ceea ce privește anvergura, intensitatea, cât și impactul proiectelor desfășurate. Mulțumim Preasfințitului Părinte Lucian, ierarhul nostru, pentru susținerea tuturor acestor activități, precum și colegilor preoți care au înțeles că prin organizarea sau implicarea în activitățile cu tinerii își împlinesc vocația și slujirea preoțească în mod plenar, pe de o parte, și că prin organizarea de cateheze și activități cu tinerii sunt parte activă la strategia misionară a Bisericii noastre”, a subliniat părintele inspector Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al eparhiei.
De asemenea, referindu-se la echipa de ostenitori a departamentului acesta a precizat: „Doresc să mulțumesc și să felicit în mod deosebit echipa de ostenitori din cadrul departamentului nostru, care a desfășurat, și în 2024, o activitate excepțională pe toate planurile. La acest moment, cu binecuvântarea și sprijnul ierarhului nostru, alături de inspectorul de resort, la nivelul departamentului activează 3 tineri, lucrători de tineret, un preot colaborator și un psihoterapeut. Astfel, cuvântul meu de mulțumire se îndreaptă către: Anita Radics – cea care coordonează de 8 ani activitatea ATOR Banatul de Munte și rețeaua de tineri voluntari de la nivelul eparhiei, preum și partea de promovare a tuturor proiectelor departamentului, Sebastian Kradyel – lucrător de tineret în cadrul asociației, responsabil cu implementarea proiectelor ATOR BM, Mihail Cincheză și părintele Daniel Nap – cei care sunt responsabili cu activitatea catehetică la nivelul Biroului de catehizare a tineretului (care a înregistrat un progres remarcabil în 2024) și, desigur, Georgianei Ciucur, cea care, pe lângă activitățile de mentorat și formare a voluntarilor și a atelierelor pentru părinți, oferă, începând din luna noiembrie, servicii specializate de consiliere și psihoterapie, în cadrul centrului nou înființat la Reșița. Adaug mulțumirile mele și către Anamaria Iovu, unul din oamenii de bază, care activează la Centrul de Tineret Moniom, dar sprijină activ toate proiectele derulate atât la nivelul ATOR-ului, cât și la nivelul întregului departament și este o studentă de mare perspectivă în lucrarea misionară cu tinerii și nu numai”.