Boboteaza la Catedrala din Caransebeș
6 January 2025Numeroși credincioși din Caransebeș s-au rugat în ziua praznicului Bobotezei la Catedrala Episcopală din Caransebeș, unde în acest an a fost săvârșită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, alături de un sobor de preoți și diaconi. Potrivit rânduielii a fost oficiată și Slujba de Sfințire a Aghiasmei mari.
Autorități centrale, județene și locale, credincioși din municipiu, au participat la Sfânta Liturghie arhierească și au primit Aghiasma mare, ce a fost îmbuteliată în peste 5000 de sticle, astfel, toți credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au avut posibilitatea să ducă la casele lor Agheasma cea mare, pentru că, încă din ajunul Bobotezei, la Catedrala Episcopală din Caransebeș, a fost oficiată, după rânduiala din această zi, slujba de sfințire a Aghiasmei mari, care apoi a fost îmbuteliată de către angajații Catedralei Episcopale.
„L-am ascultat și noi tainic pe Dumnezeu Tatăl care ne-a spus: «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit». L-am avut pe Mântuitorul Iisus Hristos prezent în mijlocul nostru în acest nou Iordan, care este biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească. L-am văzut din nou pe Mântuitorul nostru smerindu-se, pogorându-se în repejunile Iordanului și primind Botezul de la Ioan, spălând păcatele întregii omeniri. Și, bineînțeles, am simțit pogorârea Sfântului Duh. Atunci, Sfântul Duh s-a pogorât în chip de porumbel, dar se pogoară de fiecare dată la Sfânta Liturghie și întotdeauna când îl invocăm. Astăzi s-a pogorât peste cinstitele daruri care le-am pus înainte și pâinea și vinul s-au transformat în chip real în Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos prin Pogorârea Sfântului Duh, iar apa pe care am pus-o înainte, a fost sfințită de Preasfântul Duh. Așadar, materiile se transformă în daruri cerești, pâinea în Trupul Mântuitorului, vinul în Sângele Lui, iar apa obișnuită în apă curățitoare și binefăcătoare, în apă tămăduitoare”, a explicat Preasfințitul Lucian.
„Astăzi, într-adevăr firea apelor se sfințește, astăzi toate izvoarele sunt sfințite, dar credincioșii vin la biserică ca la un nou izvor al tămăduirii, vin la biserică ca să primească această apă tămăduitoare, Agheasma cea mare. I-am îndemnat pe credincioși ca în fiecare zi să guste din această apă sfințită până în 14 ianuarie și după aceea cu rugăciune și post, ori de câte ori au evlavie și vor să guste cu credință și cu dragoste. Sigur, Aghiasma cea mare se ia în mod special în Postul mare, atunci când ajunăm, dar bolnavii, vârstnicii, copilașii au dezlegare să guste din această apă tămăduitoare cât mai des, pentru că este medicament și pentru suflet și pentru trup mai ales. Este medicament pentru cei care au credință și-l iubesc pe Dumnezeu cu toată ființa lor”, a mai spus Părintele Episcop.
La sărbătoarea Bobotezei, credincioșii din municipiu Caransebeș care au participat la sfintele slujbe oficiate în Catedrala episcopală, l-a final au fost binecuvântați cu apă sfințită de către Părintele Episcop. Aghiasma mare ce au luat-o pentru a o folosi la casele lor, spre tămăduirea sufletului și a trupului, spre binecuvântare și toate cele de trebuință se poate bea dimineața pe nemâncate până la odovania praznicului Bobotezei din data de 14 ianuarie și în situații speciale la recomandarea duhovnicului.