Bucurie duhovnicească pentru credincioșii din Bucoșnița

9 February 2025 Off By Pavel Canea
Bucurie duhovnicească pentru credincioșii din Bucoșnița

La începutul perioadei Triodului din acest an, în duminica a 33-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit în Parohia Bucoșnița din Protopopiatul Caransebeș. Împreună cu un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, iar răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

În cadrul Sfintei Liturghii Preasfințitul Lucian l-a hirotonit preot pe diaconul Negoiță-Florin Bona Tarța pe seama Catedralei istorice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș.  

S-au rugat împreună cu ierarhul și soborul slujitor credincioși din Parohia Bucoșnița, printre care copii și tineri îmbrăcați în costume populare.

„Aici nu am mai slujit de 7 ani Sfânta Liturghie și se cuvenea să-i cercetăm și pe credincioșii buni și harnici din această parohie fruntașă de pe Valea Timișului, mai ales că am avut aici un părinte destoinic, un părinte foarte harnic care a păstorit 42 de ani. Este vorba de părintele pensionar Ioan Smaia, iar de un an de zile îl avem aici ca păstor duhovnicesc pe părintele Carol Marius Bujdoso, care a fost transferat de la parohia Mehadica din Protopopiatul Băile Herculane în Parohia Bucoșnița, după pensionarea părintelui Ioan. Îi binecuvântăm pe bunii credincioși care țin candela rugăciunii mereu aprinsă la Bucoșnița, mai ales că aici sunt foarte mulți credincioși care activează în lucrarea Oastei Domnului”, a afirmat Preasfințitul Părinte Lucian.

În finalul Sfintei Liturghii Părintele Episcop i-a îndemnat pe credincioși „să îmbrățișeze atitudinea vameșului din Evanghelia de astăzi și să aibă ca model smerita lui rugăciune: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!». Suntem datori să ne smerim în fața lui Dumnezeu în primul rând, și unii în fața altora, ca să putem dobândi Împărăția cerurilor, căci Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a smerit pe Sine pentru noi și pentru a noastră mântuire. Se cuvine să avem și noi smerita cugetare, să ne smerim mai mult ca să ne înălțăm la vremea potrivită, căci: «Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har»”.

Biserica din Parohia Bucoșnița a fost zidită între anii 1836-1837, primind hramul Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Târnosirea sfântului locaș s-a realizat în 9 noiembrie 1952 de către Vasile Lăzărescu, mitropolitul Banatului.