Întâlnire de lucru a echipei de formare TDIS, la Reșița
19 February 2025
Marți, 18 februarie 2025, a avut loc la Reșița, la Hotel Ora din localitate, prima ședință de lucru a echipei de management și formare a proiectului de tabere TDIS din anul 2025, care a reunit echipa de coordonatori ai atelierelor și ai proiectului „Împreună pentru copiii noștri”, ajuns la cea de-a șaptea ediție.
Evenimentul, organizat de către Departamentul de Tineret al eparhiei, a avut ca scop principal definirea strategiei de lucru în cadrul proiectului pentru anul 2025, pornindu-se de la o analiză internă a rezultatelor obținute în anul trecut. Astfel, au fost propuse câteva măsuri de îmbunătățire a derulării taberelor în comunitate, care țin atât de planificarea resurselor și a voluntarilor, dar și de programul taberelor și colaborarea cu partenerii locali ai proiectului. Pentru acest an, se are în vedere organizarea unor tabere cu durata de trei zile în comunitățile care se înscriu pentru prima oară în proiect, urmând ca pentru comunitățile care găzduiesc taberele în mod tradițional tabăra să se deruleze ca și până acum, pe durata a cinci zile. A fost stabilită perioada de desfășurarea a taberelor în comunitate, care vor avea loc între 25 iunie – 17 iulie, respectiv 2-6 septembrie, urmând ca în perioada februarie – iunie să aibă loc formarea voluntarilor și pregătirea detaliilor organizatorice în parteneriat cu comunitățile gazdă.
„O noutate a proeictului TDIS pentru acest an o constituie dorința noastră de a forma tineri voluntari proveniți din toate comunitățile care găzduiesc tabere, distinct de voluntarii TDIS care s-au înscris deja în proiect, cu scopul de a crea nuclee de tineri care să continue activitățile în aceste localități și după încheierea taberelor. Proiecția noastră pentru viitor este aceea ca un număr tot mai mare de parohii să poate organiza tabere sau școli de vară pe modelul TDIS cu ajutorul tinerilor resursă proveniți din comunitățile lor, pe care noi ne propunem să îi formăm în acest sens”, a precizat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul proiectului.
În cea de-a doua parte a întâlnirii liderii celor șase ateliere TDIS – Educație pentru viață, Dezvoltare personală, Lucru în echipă și comunicare, Formare duhovnicească, Jocuri și seri tematice și Atelierul de creații artistice – au lucrat la designul fiecărui atelier în parte, aducând în atenție abordări și tematici noi, în concordanță cu nevoile identificate în ultimii ani în rândul copiilor și al tinerilor.
Au fost stabilite, de asemenea, datele când cei peste 120 de tineri care s-au înscris ca și voluntari în proiect se vor reuni, pentru o formare inițială și pentru a se stabili calendarul general al tuturor sesiunilor de formare. Astfel, voluntarii înscriși în acest an în proiect se vor reuni în zilele de 10 și 11 martie, prilej cu care se vor completa echipele de lucru pentru fiecare atelier în parte.
Proiectul eparhial „Împreună pentru copiii noștri” se derulează, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, începând cu anul 2019 și este cel mai mare și mai de impact program de tabere în comunitate și de educație non-formală din județul Caraș-Severin. Modelul a fost replicat în anul 2024 și în alte eparhii din țară, în cele patru eparhii din Mitropolia Olteniei organizându-se anul trecut primele 10 tabere de acest fel, în urma mentoratului susținut de formatorii din Eparhia Caransebeșului în perioada noiembrie 2023 – noiembrie 2024.
La nivelul eparhiei noastre, proiectul este susținut de către Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului și Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, alături de mai mulți parteneri județeni și locali, cu profil cultural și educativ, precum și de numeroase parohii, unități de învățământ și autorități locale din județul Caraș Severin.