Rugăciune și nevoință la Ciudanovița

12 April 2025 Off By Pavel Canea
Rugăciune și nevoință la Ciudanovița

Și în acest an, în vinerea Floriilor, credincioși din mai multe zone ale țării, din Arhiepiscopia Timișoarei, Arhiepiscopia Craiovei, precum și din zona Văii Carașului, dar și pelerini veniți din întreaga Episcopie a Caransebeșului s-au alăturat în rugăciune și nevoință credincioșilor din Ciudanovița.  Din anul 2015, an de an Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, împreună cu un număr mare de clerici, cu autoritățile locale și cu pelerinii, participă la procesiunea „Drumul Crucii” de la Ciudanovița.

Pentru că este o localitate minieră cunoscută, unde în trecut se exploata uraniu, înainte de a pleca în procesiune, Părintele Episcop Lucian a săvârșit în curtea Capelei „Nașterea Maicii Domnului” din Ciudanovița-Colonie o slujbă de pomenire pentru cei care au lucrat în această zonă și au trecut la Domnul.

De asemenea, fiind săptămâna Floriilor, Preasfințitul Lucian a sfințit și ramuri de salcie, care au fost împărțite credincioșilor prezenți pentru a le purta în mâini pe tot traseul. Totodată, Părintele Episcop a binecuvântat și iconițe, care au fost oferite celor prezenți alături de Foaia Diecezană și un pliant comemorativ la 1700 de ani de la primul Sinod Ecumenic.

 În continuare pornind de la sfântul locaș credincioșii alături de ierarh au urcat spre locul numit de localnici „Dealul Golgota”. Pe tot parcursul drumului grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului a intonat pricesne bisericești, iar la fiecare dintre cele 14 cruci, care sunt montate până sus, s-a făcut un popas, Preasfinția Sa înălțând rugăciuni și citind evangheliile din Săptămâna Patimilor.

„Îi mulțumim Domnului căci și în acest an i-a adunat pe preoții din Eparhia noastră, dar i-a adunat și pe preoții și credincioșii din alte eparhii învecinate. Tinerii și copiii ni s-au alăturat pentru că ne apropiem de sărbătoarea Floriilor și trebuie să ne aducem aminte că acolo în Ierusalim, Mântuitorul Iisus Hristos a fost primit în primul rând de copii, care au strigat din adâncul inimii: « Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Credem și mărturisim că prin această procesiune ne acoperim mulțime de păcate și le-am spus credincioșilor să nu le pară rău de timpul petrecut astăzi aici, căci este un timp câștigat pentru eternitate, pentru Împărăția Cerurilor. Am ascultat Sfintele Evanghelii, am rostit ectenii de cerere, ne-am rugat și public, dar ne-am rugat între cele 14 popasuri și în taină, în sensul că am rostit rugăciuni pentru iertarea păcatelor noastre. Au fost momente de meditație și de contemplație în fața acestor cruci și între aceste popasuri”, a afirmat Preasfințitul Lucian.

„I-am îndemnat pe oameni să nu vorbească între ei, ci să se roage în taină pentru iertarea păcatelor, pentru sănătate și pentru câștigarea mântuirii, căci scopul nostru pe pământ este mântuirea, adică unirea omului cu Dumnezeu. Pentru ca să te unești cu Dumnezeu, trebuie să te rogi neîncetat, iar noi toți la pelerinaj cred că ne-am rugat intens și profund, atât prin rânduiala pe care am oficiat-o public, dar și prin rugăciunile personale pe care le-am rostit în taină, în inima și în mintea noastră. Suntem chemați în această perioadă a postului mare la rugăciune intensă, la pocăință profundă și credem că acest drum al crucii ne-a curățit de păcate și ne-a apropiat pe noi pe toți mai mult de Tronul Preasfintei Treimi”, a concluzionat Părintele Episcop.

După ultimul popas, a fost rostit Simbolul de credință de către toți cei prezenți, au fost citite mai multe rugăciuni de dezlegare și de mulțumire, iar toți credincioșii au fost miruiți cu untdelemn sfințit.