Săptămâna Mare la Catedrala Episcopală din Caransebeș

19 April 2025 Off By Pavel Canea
Săptămâna Mare la Catedrala Episcopală din Caransebeș

În Săptămâna Mare din acest post al Paștilor, la Catedrala Episcopală din Caransebeș, au venit foarte mulți credincioși să se roage împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Lucian la slujbele speciale ce s-au oficiat în aceste zile. Ierarhul a săvârșit sfintele slujbe alături de slujitorii și credincioșii Catedralei Episcopale din Caransebeș, rugându-se și meditând în fiecare zi la ultimele momente din viața Mântuitorului.

Când s-au prăznuit sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Lucian a oficiat Ceasurile Împărătești, Vecernia (Punerea în mormânt a Domnului) în cadrul căreia a fost scos în mijlocul bisericii, spre închinare, Sfântul Epitaf, moment liturgic care simbolizează punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos și în continuare Denia Prohodului Domnului. La sfârşitul Doxologiei, a avut loc tradiţionala procesiune în jurul Catedralei Episcopale, ce simbolizează ducerea spre mormânt a Mântuitorului.

După procesiune, credincioşii au trecut pe sub Sfântul Epitaf la momentul reintrării în Catedrală, după care Sfântul Epitaf a fost reaşezat în Mormânt, cântându-se troparul „Iosif cel cu bun chip”.

Astăzi, în Sâmbăta Mare, Părintele Episcop Lucian a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Învierii, tot la Catedrala Episcopală. În cadrul acestei sfinte slujbe s-au citit 16 Paremii, care ne pun înainte chipurile Învierii din Vechiul Testament, marile lucrări ale lui Dumnezeu în lume: Facerea, izbăvirea din robia Egiptului, trecerea prin marea Roşie, trecerea Iordanului în Canaan a lui Iosua, prorociile mesianice, adică texte din Vechiul Testament în care sunt profeţite venirea Mântuitorului, naşterea, viaţa, pătimirile, răstignirea şi moartea Sa pe Cruce şi se încheie cu Daniil şi cu cei trei tineri din cuptor, icoană a izbăvirii neamului omenesc din cuptorul iadului.

„Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și să-I dăm slavă Mântuitorului Iisus Hristos pentru că am ajuns să ne rugăm și în Sâmbăta Mare, în ultima zi din Sfântul și Marele Post al Paștilor. Este foarte important ca întotdeauna să alegem partea Mariei, care nu se va lua niciodată de la noi. Este foarte important să alegem rugăciunea, partea spirituală, pentru că această parte este o investiție în eternitate și este o arvună spre viața cea veșnică. Chiar dacă petrecem în această perioadă mai mult timp în biserică la rugăciune, acest timp este câștigat pentru Împărăția lui Dumnezeu. Îl rugăm pe Domnul să ne ajute ca în fiecare zi să alegem partea cea bună, partea Mariei, dar să nu neglijăm nici partea Martei, să împletim rugăciunea cu lucrarea”, a subliniat Părintele Episcop la finalul Sfintei Liturghii de sâmbătă.

Tot astăzi, Preasfințitul Părinte Lucian a binecuvântat și lucrările ce au fost realizate până în prezent la Catedrala Episcopală din Caransebeș, în special pictura din altar și de pe solee. Acest sfânt locaș se află în plin proces de împodobire cu pictură.

Slujba Învierii Domnului va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian la miezul nopții în Catedrala Episcopală Caransebeș și toți credincioșii vor primii din partea ierarhului Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim.