Examen de admitere la Seminarul Teologic din Caransebeș
20 May 2025
Elevi de clasa a 8-a, cei care doresc să devină slujitori ai Bisericii, dar și profesori, s-au prezentat marți, 20 mai, la Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, pentru a susține examenul de admitere la această frumoasă școală teologică de tradiție.
Examenul a constat din vizita medicală, verificarea dicției și a auzului muzical, un scurt interviu și o probă scrisă la disciplina Religie, candidații având de pregătit 7 lecții din programa claselor 5-8.
„Îi felicităm pe toți elevii care s-au înscris la acest examen, iar faptul că au fost un număr important de candidați dovedește că activitatea desfășurată în școala noastră, oferta educațională prezentată în unitățile de învățământ din județ, dar și munca preoților parohi și a profesorilor de religie de la școlile de unde provin acești elevi, au dat roade. Dorim ca toți cei care s-au prezentat la acest examen să aibă rezultate frumoase, pentru ca și pe viitor generațiile pe care le vom pregăti la școala noastră să facă cinste bisericii noastre, școlii și societății românești în general”, a afirmat părintele profesor Rusalin Isac, directorul Seminarului Teologic din Caransebeș.
Cei care au ales să înceapă studiile teologice la Caransebeș au fost examinați de comisia formată din părinții profesori de la Seminarul Teologic, prezidată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Învățământul teologic din Caransebeș este unul cu o tradiție de peste 150 de ani care a format de-a lungul anilor preoți și profesori, dar mai ales oameni de valoare pentru Biserica strămoșească și pentru societate. La Seminarul Teologic din Caransebeș este o îmbinare armonioasă între studiul disciplinelor laice și a celor de specialitate, care îi ajută pe elevi în viitor la accederea la Facultatea de Teologie, la păstrarea identității lor ortodoxe, dar și să poată activa în alte domenii.
Seminarul dispune de săli noi de clasă, cazare în cămin propriu, servirea mesei la cantina şcolii, susţinere financiară din partea Episcopiei pentru elevii merituoși, bibliotecă proprie, biserică pentru oficierea slujbelor religioase, cabinet de informatică, sală de lectură şi acces la internet. Începând cu anul 2015 la Seminarul Teologic din Caransebeș studiază și fete.