Biserica Sfântul Nicolae din Ursoaia a fost sfințită de trei ierarhi

12 June 2025 Off By Herea Darius
Biserica Sfântul Nicolae din Ursoaia a fost sfințită de trei ierarhi

Miercuri, 11 iunie 2025, la invitația Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei, au săvârșit slujba de sfințire a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Ursoaia, Protopopiatul Căușeni. Slujba a fost urmată de oficierea Sfintei Liturghii, ierarhii fiind înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi de pe ambele maluri ale Prutului.

La finalul slujbei de sfințire, Preasfințitul Părinte Veniamin a rostit un cuvânt de învățătură privind simbolismul ritualurilor specifice acestei rânduieli.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Lucian a dat citire mesajului de felicitare transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, adresat Preasfințitului Părinte Veniamin cu prilejul aniversării jubileului său.

Totodată, la recomandarea Preasfințitului Părinte Veniamin, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit următoarele distincții:

• Preotului paroh Nazarie Ochișor: Ordinul „Maica Domnului – Rugătoarea”;

• Domnului Alexandru Catană, președintele Consiliului Raional Căușeni: Ordinul „Sfântul Ștefan cel Mare” pentru mireni, iar din partea Episcopiei a oferit mai multe ordine și diplome de vrednicie binefăcătorilor.

La rândul său, Preasfințitul Părinte Lucian i-a oferit în dar Preasfințitului Părinte Veniamin o cruce de binecuvântare. De asemenea, comunității din satul Ursoaia i-au fost oferite o cruce de binecuvântare, un set de sfinte vase și o Evanghelie. Preotului paroh i-a fost oferită o cruce pectorală cu însemnele Episcopiei Caransebeșului.

Pentru toți credincioșii prezenți, Preasfințitul Părinte Veniamin a oferit, ca binecuvântare, câte o icoană, pentru a fi așezată la loc de cinste în casele lor.

La acest popas duhovnicesc, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și la invitația Preasfințitului Părinte Veniamin, răspunsurile la strană au fost oferite de Corala preoților din Protopopiatul Iași 2, veniți împreună cu părintele protopop Profir Marius-Daniel și părintele inspector Nicolae Dorneanu.

La eveniment a fost prezent și domnul Alexandru Catană, președintele Consiliului Raional Căușeni, care a oferit diplome de apreciere ierarhilor și preoților care au sprijinit și sprijină comunitățile și parohiile din raionul Căușeni.

Preotul paroh Nazarie Ochișor, alături de credincioșii prezenți, au mulțumit Preasfințitului Părinte Veniamin pentru dragostea, susținerea financiară și materială oferite în ultimii ani, dar mai ales pentru cinstea de a aniversa jubileul în comunitatea lor, prin sfințirea bisericii și oficierea Sfintei Liturghii. La rândul lor, credincioșii l-au felicitat și s-au rugat ca Dumnezeu să-i călăuzească pașii și să-i sporească lucrarea arhipăstorească. (Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud)