Pe urmele Înaintemergătorului, la Poiana Mărului
17 June 2025
Praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă, în fiecare an, prilej de mare bucurie pentru Mănăstirea din Poiana Mărului, care își sărbătorește hramul. Cu acest prilej, credincioșii din Episcopia Caransebeșului sunt chemați la rugăciune într-un cadru natural deosebit, acolo unde natura însăși reprezintă parcă o biserică.
Bucuria debutează luni, 23 iunie, începând cu ora 17, prin procesiunea cu Icoana Făcătoare de Minuni de la Parohia Măru spre Mănăstirea din Poiana Mărului. În continuare, începând cu ora 19, în cursul întregii seri, vor fi săvârșite Slujba Vecerniei și Litiei, Taina Sfântului Maslu, Utrenia și rugăciuni de dezlegare.
Marți, 24 iunie, programul slujirilor debutează cu sfințirea apei, la ora 7,30, continuată de Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul. Începând cu ora 9, va fi întâmpinat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care va săvârși, începând cu ora 9,30 alături de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. După comuniunea liturgică și euharistică, așezământul monahal invită toți pelerinii la o agapă frățească.
Vă invităm să prăznuim împreună, la Mănăstirea Poiana Mărului, Nașterea Înaintemergătorului Domnului nostru Iisus Hristos, întâmpinându-l duhovnicește, prin participarea la sfintele slujbe, și pășind pe urmele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, prin urmarea învățăturilor și exemplului său!
