Binecuvântare arhierească în Parohia Zervești
17 August 2025
În duminica a 10-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a rugat împreună cu preotul și credincioșii Parohiei Zervești din Protopopiatul Caransebeș.Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Au participat la sfânta slujbă autorități locale și credincioșii parohiei, printre care copii și tineri îmbrăcați în costume populare specifice Văii Sebeșului.
„La Zervești, există o comunitate frumoasă, cu un preot care locuiește în parohie și credincioși harnici care se îngrijesc îndeaproape de Sfânta Biserică și de casa parohială. Am fost întâmpinați de autoritățile locale, de copilași și tineri îmbrăcați în costume tradiționale, iar, la Sfânta Liturghie, ne-am bucurat pentru că a fost foarte multă liniște, credincioșii au fost atenți la sfintele rugăciuni, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian.
Ierarhul a subliniat faptul că e importantă participarea activă la Sfânta Liturghie, dar și o viață duhovnicească dinamică, prin post și rugăciune, prin credință statornică, așa cum îndeamnă și Evanghelia:
„Mântuitorul ne spune clar și răspicat în Evanghelia de astăzi:«Acest neam de demoni nu poate fi izgonit decât numai cu rugăciune şi cu post». Prin extensie, cuvântul lui Dumnezeu se referă și la celelalte probleme pe care le avem, la bolile de care suferim, la toate necazurile cu care ne confruntăm. Noi putem fi izbăviți de boli, de demoni, de necazuri, de probleme dacă suntem bine ancorați din punct de vedere spiritual, dacă ne înfrânăm de la păcate, de la patimi, răutăți și fărădelegi, dacă ducem o viață cumpătată și dacă ne rugăm cu adevărat. Putem să dobândim imunitate sufletească, dar și trupească dacă ne armăm cu postul și cu rugăciunea, dar și cu mai multă credință.Credința trebuie să fie bine ancorată în inima fiecărui credincios, astfel încât toate rugăciunile noastre să fie ascultate de Bunul Dumnezeu.”
Cei care au primit dezlegare de la duhovnic în urma Tainei Spovedaniei, s-au împărtășit la Sfânta Liturghie cu Trupul și Sângele Domnului.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La final, părintele paroh i-a oferit Părintelui Episcop o icoană cu ocrotitorii bisericii, Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Parohia Zerveşti se află la o distanță de 6 km față de municipiul Caransebeș, pe șoseaua principală turistică ce duce spre Muntele Mic, pe albia râului Sebeș, unde se află și renumita poiană cu narcise.
Prima biserică, de lemn, s-a ridicat în 1721 și a fost demolată în 1857, când a începutconstrucția bisericii actuale, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Biserica a fost sfințită, după o reparație capitală, la 29 octombrie 1937 de mitropolitul Vasile Lăzărescu.

