Binecuvântarea celor trei troițe din Caransebeș și din jurul acestuia
13 September 2025
Înainte de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, în Caransebeș și în jurul acestui municipiu, au fost sfințite vineri, 12 septembrie, trei troițe. Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de sfințire pentru troița amplasată lângă Biserica „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, din incinta Centrului Eparhial din Caransebeș, apoi a mers la troița din Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”- Caransebeș, amplasată la ieșirea spre localitatea Zervești, după care a binecuvântat și cea de-a treia troiță ridicată în fața bisericii din Parohia Iaz. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
„Am ales această zi pentru că pe de-o parte avem odovania Praznicului «Nașterii Maicii Domnului» și de mâine începem prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci, iar pe de altă parte, chiar astăzi, se împlinesc 15 ani de la sfințirea Catedralei noastre Episcopale. Am dorit ca prin sfințirea acestor cruci să-i mulțumim Domnului pentru toate, închinându-ne în fața semnului care este dătător de viață și armă a noastră împotriva tuturor relelor. Toți cei care vor trece pe lângă aceste troițe cu siguranță se vor însemna cu semnul Sfintei Cruci și vor spune acest cuvânt profund: «Crucii Tale ne închinăm Hristoase și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim!»”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
„Dumnezeu să răsplătească osteneala tuturor celor care au contribuit la ridicarea acestor troițe și să ne ajute să fim mereu împreună ca să facem lucruri frumoase, să împodobim bisericile noastre și să înălțăm acolo unde putem troițe, pentru că prin Cruce vom birui, așa cum Mântuitorul a biruit prin Cruce moartea și păcatul și noi prin Sfânta Cruce vom birui și vom învia împreună cu Hristos în Împărăția Luminii și Iubirii veșnice”, a mai afirmat Părintele Episcop.
Troițele sunt din marmură și lemn și au fost ridicate de către comunitățile parohiale, cu sprijinul autorităților locale și a altor ctitori și binefăcători.


