Bucurie duhovnicească în Parohia Valeadeni

29 September 2025 Off By Pavel Canea
Bucurie duhovnicească în Parohia Valeadeni

În Parohia Valeadeni din Protopopiatul Reșița a fost în duminica a 18-a după Rusalii, zi de bucurie duhovnicească pentru preotul și credincioșii de aici, deoarece Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a fost în mijlocul lor pentru a binecuvânta clădirea ce a fost ridicată în curtea bisericii, unde va funcționa o capelă mortuară, biblioteca parohială și biroul parohial.

Astfel, Părintele Episcop a binecuvântat de dimineață capela cu hramul „Sfântul Apostol Toma” și celelalte dependințe, după care, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. În cadrul Sfintei Liturghii ierarhul a oficiat și o slujbă de pomenire pentru Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, la 11 ani de când a trecut la Domnul, 28 septembrie 2014, dar și pentru slujitorii, ctitorii și binefăcătorii sfântului locaș din Valeadeni.

La finalul sfintelor slujbe Preasfințitul Părinte le-a oferit părintelui paroh și binefăcătorilor diplome de recunoștință. La rândul său ierarhul a primit din partea comunității o icoană cu Maica Domnului. Au participat la această sărbătoare numeroși credincioși, copii, tineri și autorități locale.

„Îl felicităm pe părintele paroh Adrian, care, împreună cu credincioșii, a reușit să facă lucruri importante. Iată, într-o comunitate destul de mică din punct de vedere numeric, cu puțini oameni și cu surse financiare reduse, s-au făcut lucruri mari, s-au făcut minuni putem spune aici la Valeadeni. Ne bucurăm, de asemenea, că la Sfânta Liturghie biserica a fost neîncăpătoare, mulți copii și tineri îmbrăcați în costume populare ne-au întâmpinat de dimineață și mulți dintre ei, alături de credincioșii vârstnici, s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Îi mulțumim Domnului pentru toate, Îl rugăm să ne ajute și nouă să fim mai harnici și mai darnici, mai credincioși și mai responsabili”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.

„Trebuie să înțelegem că fără o viață articulată în Hristos nu putem intra în Împărăția Cerurilor. Să avem smerenia, umilința, pocăința, dar și recunoștința Sfântului Apostol Petru după pescuirea minunată. Să ne considerăm nevrednici, pentru că nu suntem vrednici de atâtea binefaceri și de atâtea daruri pe care Dumnezeu le revarsă asupra noastră. Să lăsăm toate și să-L urmăm pe Domnul, așa cum și Apostolii, pescarii simpli de pe Marea Galilei, au lăsat totul și L-au urmat pe Mântuitorul. Așa să ne ajute Dumnezeu să fim și noi receptivi la chemarea Mântuitorului, Care este într-adevăr esența vieții noastre, sensul, calea, adevărul și viața, lumina lumii și învierea noastră”, a mai spus Preasfințitul Părinte Lucian făcând referire la evanghelia duminicii.

În Parohia Valeadeni, pe temelia vechii biserici s-a construit cea nouă din piatră şi cărămidă în vara anului 1909, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Pictura datează din 1973-1974 şi a fost executată de Elvira Dăscălescu. Aceasta a fost binecuvântată în 12 octombrie 1975 de către Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului.