Delegația Episcopiei Caransebeșului la Congresul Național Catehetic „Hristos împărtășit copiilor” de la Caraiman

25 September 2025 Off By Herea Darius
Delegația Episcopiei Caransebeșului la Congresul Național Catehetic „Hristos împărtășit copiilor” de la Caraiman

O delegație a Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului a participat, în perioada 22-24 septembrie 2025, la Congresul Național Catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, ediția a XVIII-a, desfășurat la Mănăstirea Caraiman, din județul Prahova.

Astfel, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la evenimentul organizat de către Sectorul Teologic – Educațional al Patriarhiei Române, delegația noastră a fost condusă de către părintele Mihai Ciucur – coordonatorul Departamentului de Tineret, alături de care s-au aflat: domnișoara Anita Radics – președintele ATOR Banatul de Munte și teologul Mihail Cincheză – din partea Biroului de Catehizare a Tineretului.

Tema din acest an a congresului a fost: „Cateheza parohială și lucrul cu tinerii – importanță, vizibilitate și impact în lucrarea pastoral-misionară a Bisericii” și a avut în prim plan analiza direcțiilor strategice de acțiune de la nivelul Biroului național de catehizare a tineretului.

Contribuția eparhiei noastre la lucrările congresului a fost una consistentă, părintele Mihai Ciucur,  alături de colegii din departament, fiind prezenți pe agenda evenimentului cu câteva teme și sesiuni de lucrul, pe care le-au facilitat și prezentat în plen. Dintre acestea amintim:

1. Beneficiile și importanța schimburilor de experiență si a mentoratelor dintre eparhii, pornind de la mentoratele pe care Episcopia Caransebeșului le-au oferit eparhiilor din Mitropolia Olteniei, Episcopia Basarabiei de Sud și, de curând, Episcopiei Daciei Felix.

2. Tabăra „Tradiție și Noutate” organizată în Episcopia Caransebeșului (4-10 august) și perspective la nivel național privind activitățile cu tinerii. În acest context a fost prezentat un scurt clip al taberei de la Poiana Mărului, iar domnișoara Anita Radics, de la ATOR Banatul de Munte, a prezentat câteva perspective ale activităților cu tinerii la nivel eparhial

3. Modalități concrete privind implicarea tinerilor voluntari în activitățile catehetice de la nivelul eparhiilor și parohiilor, pornind de la strategia Biroului de catehizare din cadrul Episcopiei Caransebeșului. Pentru această sesiune, teologul Mihail Cincheză a prezentat câteva aspecte privind felul în care tinerii voluntari din eparhia noastră sunt implicați în activitățile catehetice și misionare.

„Ne-am bucurat că am putut fi prezenți pe agenda congresului cu trei teme la ediția din acest an, teme de interes național, care au reiterat contribuția importantă pe care activitățile catehetice si cu tinerii din Episcopia Caransebeșului o au la dezvoltarea unei strategii naționale eficiente și durabile în ceea ce privește pastorația copiilor și a tinerilor. Episcopia Caransebeșului confirmă, astfel, rolul său de pionierat atât în ceea ce privește modelele de bune practici, cât și schimburile de experiență între eparhii”,  subliniat părintele Mihai Ciucur, conducătorul delegației Episcopiei Caransebeșului.

Concluziile congresului de la Caraiman, precum și contribuția delegației noastre se vor concretiza sub forma unor propuneri care urmează a fi elaborate și prezentate, spre dezbatere și aprobare, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, la nivel eparhial, concluziile și propunerile congresului vor fi diseminate în cadrul viitoarei întâlniri de lucru cu responsabilii cu cateheza de la nivelul protopopiatelor și cu coordonatorii centrelor catehetice și de tineret.