Acoperământul Maicii Domnului sărbătorit la Mănăstirea Brebu
2 October 2025
Între cele două municipii Reșița și Caransebeș ale județului Caraș-Severin se află Mănăstirea Brebu, unde miercuri, 1 octombrie, a fost zi de mare sărbătoare, întrucât acest așezământ monahal și-a sărbătorit hramul. Mulțime de credincioși a venit să se alăture obștii la acest moment de bucurie în ziua sărbătoririi „Acoperământului Maicii Domnului”. Această sărbătoare a fost una specială întrucât Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, în altarul de vară. Sfânta slujbă a fost înfrumusețată prin cântarea la strană de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Ziua de 1 octombrie este o zi semnificativă pentru Părintele Episcop Lucian, deoarece în această zi, în urmă cu 25 de ani a fost hirotonit arhiereu.
„Ne-am rugat astăzi pentru cei bolnavi, ne-am rugat pentru pace între oameni și între popoare, ne-am rugat ca Dumnezeu să binecuvinteze noul an universitar care astăzi începe și ne-am rugat pentru obștea acestei sfinte mănăstiri, pentru toți ctitorii și binefăcătorii acestui așezământ monahal. Ne-am rugat ca Maica Domnului să ne acopere cu cinstitul ei acoperământ și am simțit și noi, ca și cei de la Vlaherne cum Maica Domnului ne-a ocrotit și ne-a acoperit cu cinstitul ei omofor. Îi mulțumim Maicii Domnului căci s-a rugat împreună cu noi și pentru noi, s-a rugat Fiului ei și Dumnezeului nostru pentru mântuirea noastră. Suntem datori ca pe lângă rugăciunea inimii, rugăciunea lui Iisus, să spunem și această rugăciune închinată Maicii Domnului: «Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, păzește-ne sub sfânt acoperământul tău»”, a afirmat Părintele Episcop.
„Maica Domnului ne acoperă pe toți cu cinstitul ei acoperământ dacă ne rugăm intens și profund. La Vlaherne Maica Domnului s-a arătat celor care se rugau, celor care erau adunați la priveghere. Astăzi i-am îndemnat pe credincioșii adunați aici la Brebu să se roage mai mult și mai profund, pentru că sunt vremuri destul de complicate. De aceea, trebuie să înmulțim rugăciunea, să ducem o viață sfântă, o viață curată și să împlinim poruncile. Nu este suficient să ascultăm evanghelia, ci trebuie să împlinim poruncile divine, de aceea, Mântuitorul ne spune iarăși și iarăși «Fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el». Suntem îndemnați să păzim cuvântul Domnului, să ducem o viață cu adevărat frumoasă în Iisus Hristos și să ne rugăm Maicii Domnului, căci ea îi iubește pe toți cei care se roagă. Să ne rugăm și noi acasă și mai ales la biserică, la Sfânta Liturghie și să încercăm să ducem o viață sfântă, o viață curată, căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și având convingerea că toate celelalte materiale se vor adăuga nouă”, a mai spus Preasfințitul Părinte Lucian.
Mănăstirea Brebu a luat ființă în anul 1997 din inițiativa administrației locale a comunei Brebu, precum și a credincioșilor din această comună, care au donat terenul numit „Valea Popii”, necesar construirii unei așezări monahale. Biserica a fost construită între anii 1997-1998, iar așezământul monahal Brebu a fost ridicat la rangul de mănăstire de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2000, la propunerea chiriarhului locului. Sfântul locaș a fost înfrumusețat și consolidat între anii 2006 – 2011 prin osteneala monahiei Magdalena Ghindaș, stareța mănăstirii dimpreună cu obștea monahală.
Și la Mănăstirea Călugăra a fost zi de hram miercuri, 1 octombrie, iar cu acest prilej Sfânta Liturghie a fost săvârșită, din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Mănăstirea Călugăra, aflată în vecinătatea oraşului cărăşean Oraviţa, este recunoscută ca veche vatră sihăstrească.


