Biserica „Sfântul Mucenic Dimitrie” din Caransebeș a fost sfințită
20 October 2025
În duminica a 20-a după Rusalii, cu o săptămână înainte de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, biserica din Caransebeș ce îl are ca ocrotitor pe acest sfânt mucenic, a îmbrăcat haine de sărbătoare. A fost în această zi bucurie pentru preoții și credincioșii din cartierul Cazărmii al Municipiului Caransebeș, deoarece, pe de-o parte au anticipat hramul, dar au și putut participa la un moment istoric, târnosirea sfântului locaș. Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a fost în mijlocul lor și a săvârșit slujba de sfințire a exteriorului și interiorului bisericii, pictura, precum și pecetluirea sfântului jertfelnic, așezând și sfinte moaște.
În continuare, rugăciunea a continuat prin Sfânta Liturghie oficiată de Părintele Episcop alături de un sobor de preoți și diaconi, răspunsurile liturgice fiind date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. În cadrul Sfintei Liturghii a fost rostită și o ectenie de pomenire pentru părintele Dimitrie Negrei, ctitorul bisericii.
La final, au fost oferite mai multe distincții și diplome de recunoștință pentru toți cei care s-au implicat în ridicarea și înfrumusețarea sfântului locaș ce a fost târnosit. Părintele paroh Marius Ștefan Dănănău a primit Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” clasa I pentru clerici și părintele slujitor Liviu Florin Muntean diplomă de recunoștință. Ctitorii principali au primit Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” clasa a II-a pentru mireni, iar alți binefăcători și oameni de bine care au ajutat la construirea bisericii au primit diplome de recunoștință.
Au participat la această sărbătoare autorități centrale și locale, precum și numeroși credincioși din parohie, dar și din întreg municipiul Caransebeș, cu toții având posibilitatea la final să intre în sfântul altar și să se închine în fața sfintei mese.
„Este o zi de mare sărbătoare, de mare bucurie și veselie duhovnicească în cetatea Caransebeșului și în întreaga Episcopie a Banatului de Munte, pentru că am târnosit o preafrumoasă biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Lucrările au început în anul 2005, piatra de temelie a fost pusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu, pe atunci Episcop al Caransebeșului și în timpul păstoririi vrednicului de pomenire preot Dimitrie Negrei și iată după 20 de ani de muncă, rugăciune, osteneală, jertfă și dragoste, am ajuns să ne bucurăm și să ne veselim. Am dorit foarte mult ca înainte de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, în anul centenarului Patriarhiei Române, la 160 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului, să sfințim această biserică, pentru că într-adevăr au trecut 20 de ani și mulți dintre primii ctitori ai acestui locaș de rugăciune au trecut la cele veșnice, în frunte cu părintele paroh din vremea aceea, Dimitrie Negrei”, a afirmat Preasfințitul Lucian.
„Chiar dacă nu avem în exterior toate lucrările finalizate, mai avem câteva nișe în care se vor monta icoanele din mozaic, mai avem de finalizat soclul la această biserică, dar toate se vor efectua în etape, important este că astăzi am putut săvârși slujba de târnosire și important este că avem o biserică pictată în interior, o biserică care își deschide larg porțile pentru toată această comunitate euharistică din municipiului Caransebeș”, a mai spus Părintele Episcop.
În urmă cu 20 de ani, în anul 2005, prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire pr. Dimitrie Negrei, prin osteneala credincioșilor şi prin contribuția Primăriei Municipiului Caransebeş, a fost pusă de către Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza, atunci Episcop al Caransebeșului, în zona Cazărmii, pe un teren din proximitatea Școlii Generale Nr. 8, piatra de temelie a bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Izvorul Tămăduirii”. Ctitorii de căpătâi ai bisericii au fost Juverdeanu Gabriel și Grațiela-Angelica, respectiv Moraru Jan și Laura, cei care cu dragoste pentru Hristos și-au asumat această lucrare. Pictura a fost realizată în tehnica „fresco”, în stil bizantin, între anii 2019-2025, tâmplăria și catapeteasma, fiind realizate la Piatra-Neamț. În perioada 2024-2025, s-au realizat mai multe lucrări de reamenajare, printre care încălzirea în pardoseală, placarea cu granit în interior și exterior.

