Praznicul Crăciunului la Catedrala Episcopală din Caransebeș
25 December 2025
Praznicul Nașterii Domnului a reunit și în acest an numeroși credincioși din Caransebeș la Catedrala Episcopală din municipiu pentru a se ruga la Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Cu toții au avut bucuria să înalțe rugăciuni alături de ierarh și de un sobor de preoți și diaconi, slujitorii Catedralei, dar și părinți consilieri și inspectori ai Centrului eparhial. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Episcopale, dirijat de părintele profesor Petru Paica. Mulți dintre credincioșii prezenți la sfânta slujbă s-au împărtășit cu Sfintele Taine, printre ei numeroși copii și tineri, aceștia primind și pachețele cu dulciuri.
„Astăzi, suntem invitați să îi aducem Pruncului Divin daruri, în loc de aur, smirnă și tămâie. Prin urmare, cred că Mântuitorului trebuie să-I aducem inima noastră curată și bună, plină de iubire și plină de lumina credinței. Suntem încredințați că Domnul și Mântuitorul este în mijlocul nostru pentru că El ne-a spus: «Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor». Suntem încredințați că Domnul este cu noi, chiar dacă S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. El le-a spus Apostolilor și prin ei nouă tuturor: «Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor». Hristos este cu noi pentru că vine la fiecare Liturghie și se jertfește pentru noi și pentru a noastră mântuire, ni se oferă sub chipul pâinii și sub chipul vinului, care la epicleză se transformă în Trupul și Sângele Domnului. Așadar, prin euharistie, Domnul este cu noi în toate zilele și suntem încredințați că la fiecare praznic, la fiecare sărbătoare, în fiecare zi și în fiecare ceas, Domnul este cu noi. Este foarte important să conștientizăm și să ne încredințăm că Mântuitorul este cu noi în biserica noastră, în inima noastră și vrea să rămână cu noi. De asemenea, important este ca noi să dăm dovadă de iubire, de credință și să încercăm să punem în aplicare poruncile divine, să ducem o viață autentică din punct de vedere spiritual”, a explicat Preasfințitul Lucian la final.
La momentul împărtășirii clericilor a fost citită pastorala Preasfințitului Părinte Lucian la Praznicul Nașterii Domnului din anul 2025, de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial.
La sfârșitul slujbei părintele Alin Câmpean, consilier eparhial în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc, a prezentat ultimul număr din publicația Eparhiei Caransebeșului „Foaia Diecezană”. Aceasta a fost împărțită alături de iconițe, tuturor credincioșilor ce au participat la Sfânta Liturghie.

