Zi de mare praznic pentru Eparhia Severinului și Strehaiei și pentru Preasfinţitul Părinte Nicodim
26 December 2025
Vineri, 26 decembrie 2025, când Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Soborul Maicii Domnului și pe Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel Sfințit de la Tismana, Episcopia Severinului și Strehaiei a îmbrăcat straie de sărbătoare, serbându-și ocrotitorul spiritual. Cu același prilej, Preasfinţitul Părinte Nicodim și-a prăznuit ziua de nume.
Sfântul Nicodim este cinstit în chip deosebit pe aceste meleaguri, fiind reorganizatorul vieţii monahale de la nord de Dunăre. Mănăstirea Vodița este prima mănăstire înălţată de Sfântul Nicodim pe teritoriul Țării Românești. Tot de numele său este legată şi începerea vieţii monahale la alte trei mănăstiri din Eparhie: Topolniţa, Coşuştea Crivelnic şi Gura Motrului. Sfântul a întemeiat şi alte biserici în ţinuturile Mehedinţiului, iar din timpul său oamenii ţin sărbătoarea numită Ciumarca, ce aminteşte de minunile vinedecărilor de ciumă pe care Sfântul le-a săvârşit. Rugăciunile dreptslăvitorilor creştini s-au îndreptat şi către Născătoarea de Dumnezeu, cea care la plinirea vremii a născut pe Mântuitorul Hristos.
În această plină de semnificaţie zi, la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către un sobor de arhierei din care au făcut parte Preafinţitul Părinte Lucian – Episcopul Caransebeşului, Preasfințitul Părinte Nicodim – Episcopul Severinului și Strehaiei şi Preasfinţitul Părinte Siluan – Episcopul Ortodox Român al Ungariei. Alături a slujit şi un impresionant sobor alcătuit din slujitorii Catedralei Episcopale, preoți și diaconi, preoți delegați ai Centrului Eparhial, preacuvioșii stareți ai mănăstirilor mehedințene și preacucernicii protoierei.
Manifestările prilejuite de această mare sărbătoare a mehedințenilor au început încă din seara zilei de 25 decembrie prin oficierea slujbei Vecerniei Mari unită cu Litia. Răspunsurile din timpul Sfintei Liturghii au fost date de către corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei, dirijat cu măiestrie de către Preacucernicul Părinte Iulian Pruiu. În timpul împărtăşirii soborului slujitor, rapsodul Ion Creţeanu – tezaur uman viu – a interpretat un colaj de cântece religioase.
La finalul slujbei euharistice, Preacucernicul Părinte Lucian Manolea de la parohia Vânători, secretar al protopopiatul Vânju-Mare, a fost hirotesit în rangul de iconom-stavrofor, iar Preacucernicul diacon Claudiu-Haralambie Cârştelu, slujitor al Catedralei Episcopale, a fost hirotesit arhidiacon.
În cuvântul de învățătură rostit de Preasfiniţitul Părinte Lucian, a fost scos în evidenţă faptul că la „plinirea vremii” Dumnezeu a ales dintre femei pe Sfânta Fecioară Maria pentru a fi împreună lucrătoare la planul de mântuire a neamului omenesc şi prin Ea să aducă în lume pe Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Suntem la praznicul Naşterii Domnului şi la Soborul Maicii Domnului. De ce oare Biserica noastră a rânduit ca în a doua zi de Crăciun să o pomenim pe Maica Luminii, pe Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria. Pentru că, iubiţi fraţi şi surori, Maica Domnului a fost aleasă dintre toate neamurile ca să reprezinte neamul omenesc în opera de mântuire. Dumnezeu a ales-o pe Fecioara Maria ca să fie reprezentanta neamului omenesc în taina restaurării omului. Ea ne reprezintă pe noi oamenii pentru că din pântecele ei S-a născut Cuvântul. Unul din Treime s-a întrupat şi s-a născut la «plinirea vremii» (Gal. 4, 4) şi ne-a mântuit, răscumpărându-ne pe toţi prin jertfa de pe Cruce din robia păcatului şi a morţii.
De aceea Maica Domnului este cinstită în mod special în a doua zi după Crăciun, pentru că din Feciara Maria S-a născut Fiul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, Lumină din Lumină, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat.”
În încheiere, toţi cei prezenţi, cler şi credincioşi, au cântat la mulţi ani Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Ierarhul a mulţumit tuturor celor prezenţi: oficialităţi, cler şi credincioşi pentru împreună-rugăciunea ridicată înaintea lui Dumnezeu la această Sfântă Liturghie. „Este de datoria noastră să mulţumim în primul rând lui Dumnezeu, pentru că în pelerinajul pe care îl parcurgem în această viaţă fiecare dintre noi, ne face parte şi de bucurii. Între bucurii se numără şi aceste momente duhovniceşti, sărbătorile acestea pe care noi le-am numit de iarnă: Naşterea Domnului, Sfântul Nicodim şi Soborul Maicii Domnului, Sfântul Arhidiacon Ştefan, Tăierea Împrejur a Domnului, Botezul Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul. Toate acestea sunt bucurii. Poporul român le-a trăit de secole. Au trăit în comuniune având praznice în satele, în parohiile unde au fost rânduiţi să se nască, să-şi petreacă paşii vieţii şi apoi să se îndrepte cu nădejdea învierii spre Împărăţia lui Dumnezeu.” (www.episcopiaseverinului.ro)

