Medicină și conștiință la Așezământul monahal-social „Țara Almăjului” Bozovici

1 February 2026 Off By Pavel Canea
Medicină și conștiință la Așezământul monahal-social „Țara Almăjului” Bozovici

Cu binecuvântarea, dar mai ales cu sprijinul Preasfințitului Părinte Lucian, cel care a mijlocit lucrarea socio- medicală, vineri, 30 ianuarie, o echipă de medici de diferite specialități de la clinica „Darimedic” din Timișoara, s-au deplasat la Așezământul monahal-social ”Țara Almăjului” Bozovici, oferind consultații zecilor de persoane din Valea Almajului, precum și beneficiarilor centrului social al mănăstirii. Sub sloganul: „Medicina este știință și conștiință, încălzite de dragostea de oameni!”, medicii au consultat, au eliberat rețete și chiar s-au oferit să procure medicamente persoanelor nevoiașe.

Consultațiile medicale vor continua la Așezământul monahal-social „Țara Almăjului” Bozovici, tot la două săptămâni, caravanei medicale din Timișoara, adăugându-se pe lângă specialitățile medicale: interne, cardiologie, diabetologie, pediatrie, dermatologie, neurologie, psihiatrie și un laborator de analize medicale. Valea Almăjului a fost vitregită de ceea ce înseamnă actul medical de specialitate, odată cu închiderea spitalului din Bozovici, în anul 2011, astfel că era necesară deplasarea spre Reșița sau Timișoara, pentru un consult medical de specialitate.

Gândul Episcopiei Caransebeșului de a îndrepta spre persoanele din această zonă un grup de medici timișoreni, vine ca o binecuvântare, mai ales pentru persoanele vârstnice și cele care nu au posibilitatea de deplasare spre oraș.

Nu întâmplătoar a fost începutul acestei campanii medicale, chiar în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, primul dintre ei, punând bazele celebrelor Vasiliade, locașuri de tămăduire și de întrajutorare socială, acestea fiind baza de mai târziu a actului medical și social, născut în sânul Bisericii, care prin slujitorii și credincioșii săi a știut să ofere atât alinare și vindecare, cât și empatie, persoanelor aflate în dificultate.

Așezământul monahal social „Țara Almăjului” Bozovici, a devenit în ultimul timp una dintre „Vasiliadele” Episcopiei Caransebeșului, acolo unde sub binecuvântarea și grija unui ierarh implicat în actul social, umanitar și medical, sunt îngrijiți foarte mulți bolnavi, oameni fără adăposturi, fără familii și fără sprijin, iar de astăzi și o mică „clinică” medicală.