Responsabilii cu activitatea catehetică din Episcopia Caransebeșului s-au reunit în ședință de lucru la Reșița

5 March 2026 Off By Herea Darius
Responsabilii cu activitatea catehetică din Episcopia Caransebeșului s-au reunit în ședință de lucru la Reșița

Sediul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte din municipiul Reșița a găzduit joi, 5 martie 2026, ședința de lucru a responsabililor cu cateheza și a coordonatorilor centrelor de tineret din Episcopia Caransebeșului.

Întâlnirea, desfășurată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a avut drept scop comunicarea hotărârilor Centrului Eparhial privind activitățile Departamentului de Tineret și diseminarea agendelor de lucru eparhiale. Această consultare a venit ca urmare a hotărârilor Adunării Eparhiale din 31 ianuarie 2026, ale Permanenței Consiliului Eparhial din 12 februarie și a ședinței Departamentului de Tineret prezidată de ierarhul locului în data de 3 martie 2026.

Punctul de plecare al discuțiilor l-a constituit prezentarea Agendei Catehetice a anului 2026, expusă de către Mihail Rocko Cincheză, responsabilul Biroului de catehizare. Ulterior, părintele inspector eparhial Mihai Ciucur a prezentat Agenda Departamentului de Tineret pentru anul 2026, subliniind prioritățile și direcțiile de acțiune pentru perioada următoare.

Un interes deosebit a fost acordat proiectului Taberelor Catehetice „Rădăcini și Aripi”, părintele inspector oferind detalii despre calendarul desfășurării acestora, modul de organizare și criteriile de selecție a beneficiarilor. Totodată, a fost analizat stadiul proiectelor parohiale din cadrul Concursului Național Catehetic „Hristos Împărtășit Copiilor” și utilizarea resurselor puse la dispoziție de către Biroul de catehizare.

În cadrul evenimentului au fost formulate propuneri concrete de implicare a centrelor de tineret și a celor catehetice în manifestările dedicate „Lunii pentru viață”, programate pentru luna martie. De asemenea, coordonatorii locali au prezentat inițiativele de la nivelul parohiilor și au semnalat dificultățile întâmpinate în activitatea curentă.

La ședință au participat responsabilii cu cateheza de la nivelul protopopiatelor și al cercurilor pastoral-misionare, coordonatorii centrelor de tineret, reprezentanți ai Biroului de catehizare și ai ATOR Banatul de Munte. Scopul central al acestor întâlniri periodice rămâne împreună-lucrarea și sfătuirea frățească, esențiale pentru a răspunde cât mai bine nevoilor spirituale ale copiilor și tinerilor din întreaga eparhie.