Binecuvântare pentru pompierii din Caransebeș
1 April 2026
În urma modernizării și reabilitării termice și energetice a sediului Detașamentului de Pompieri Caransebeș, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a binecuvântat miercuri, 1 aprilie, această clădire, unde își desfășoară activitatea pompierii, ce sunt în permanență la dispoziția semenilor și intervin prompt în situații de urgență.
Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului de Stat de către grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, apoi domnul Ovidiu Roșu, directorul Arhivelor Naționale Caraș-Severin, a prezentat istoria unității de pompieri din municipiul de pe Timiș și Sebeș.
În continuare, Părintele Episcop Lucian, a oficiat slujba de binecuvântare, după care le-a oferit celor prezenți icoane, Sfinte Scripturi și cărți de rugăciune, în special domnului col. Ionel Tilca, conducătorul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin și domnului comandant al Detașamentului de Pompieri Caransebeș, lt-col. Cosmin Ilie. Ierarhul a binecuvântat toate încăperile instituției, precum și autospecialele de intervenție. În continuare a luat cuvântul domnul prefect Ioan Dragomir, iar la final domnul col. Ionel Tilca a mulțumit tuturor pentru implicare și participare.
„L-am rugat astăzi pe bunul Dumnezeu să vă întărească și să vă dăruiască sănătate și putere ca să le împliniți pe toate. De asemenea, l-am chemat în ajutor și pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, care ocrotește Banatul și îi ocrotește pe toți pompierii din Patriarhia Română, pentru că el în secolul al 17-lea fiind mitropolit la Timișoara, cu rugăciunile sale profunde a stins un incendiu care a cuprins cetatea Timișoarei. Suntem convinși că și dumneavoastră, nu doar prin aceste autovehicule pe care le-am binecuvântat și prin tot ceea ce aveți la dispoziție, ci și prin rugăciune și cu ajutorul lui Dumnezeu, stingeți puterea focului și interveniți acolo unde este nevoie. Sfântul Iosif vă ajută și Dumnezeu este cu dumneavoastră, pentru că El este ajutorul tuturor celor care cred și tuturor celor care împlinesc poruncile Lui”, a afirmat Preasfințitul Părinte Lucian la final.
Proiectul a vizat creșterea eficienței energetice a clădirii, prin reabilitarea termică, energetică și modernizare, pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și reducerea emisiilor de carbon. Lucrările realizate au avut ca obiectiv reabilitarea completă a pavilionului administrativ pentru a contribui la creșterea capacității de intervenție, asigurarea unor condiții mai bune pentru salvatori și sporirea nivelului de siguranță al comunității.
Evenimentul de miercuri a marcat și cei 89 de ani de la înființarea primei secții de pompieri militari din județul Caraș-Severin.

