Festival de poezie în grai bănățean la Caransebeș

25 April 2026 Off By Herea Darius
Festival de poezie în grai bănățean la Caransebeș

În acest an, Festivalul de poezie în grai bănățean, intitulat „Credință și Lumină”, organizat de către Episcopia Caransebeșului în cadrul Zilelor Credinței și Culturii, prilejuite de hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului”, a ajuns la cea de-a 16-a ediție. Astfel, la Centrul Eparhial din Caransebeș, graiul, cântecele, tradițiile, obiceiurile și portul popular din Banat, au fost promovate, atât vineri 24 aprilie, cât și sâmbătă, 25 aprilie.

Vineri, la Colecția Muzeală „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului, a avut loc un colocviu de poezie dialectală, unde au fost recitate poezii de către mai mulți poeți ce scriu versuri în grai bănățean. De asemenea, au fost lansate mai multe volume de poezie în grai.

Sâmbătă, în curtea Reședinței Episcopale, aproximativ 170 de tineri și copii iubitori ai graiului și portului bănățean au interpretat poezii și cântece dialectale, iar tinerii muzicieni din cadrul Ansamblului „Timișul” din Timișoara, dirijat de Nicolae Baniciu, au bucurat auditoriul cu un recital de muzică populară bănățeană.

„În acest an ne-au călcat pragul în jur de 170 de copii și tineri care au recitat poezii în grai bănățean și au interpretat cântări populare și, bineînțeles, am avut parte de foarte multă culoare și lumină, pentru că toți cei prezenți au fost îmbrăcați în costume populare tradiționale. Așadar, din toate zonele Banatului de Munte au venit tineri și copii însoțiți de profesori de religie, profesori de limba română, dar și de preoți parohi și iată, curtea interioară a Centrului Eparhial, astăzi a fost plină de credincioși, de preoți, tineri și copii care iubesc cântul, portul și graiul din Banat. Episcopia Caransebeșului încurajează tinerii interpreți, încurajează copiii credincioși, cuminți și inimoși, îi încurajează pe toți cei care iubesc tradițiile populare din Banat. Credem că și pe viitor aceste frumoase festivaluri vor continua în Eparhia noastră, pentru că suntem datori să îi încurajăm pe tinerii noștri și să demonstrăm tuturor că suntem și vrem să rămânem o familie duhovnicească, o familie păstrătoare a credinței strămoșești, dar și păstrătoare a valorilor tradiționale din această zonă”, a afirmat Preasfințitul Lucian.

La acest festival au luat parte Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, preoți, profesori, elevi seminariști, precum și foarte mulți iubitori de folclor, care s-au bucurat de creațiile literare în versuri, împletite cu cântece populare bănățene.

Toți participanții au fost răsplătiți cu diplome și alte daruri din partea Episcopiei Caransebeșului. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Caransebeșului cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte și în colaborare cu Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean, Asociația pentru Vorbirea Bănățană, Ansamblul „Timișul” din Timișoara și Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș.