Nădejde și tămăduire: Taina Sfântului Maslu, oficiată în mijlocul celor bolnavi la Spitalul Județean de Urgență Reșița, Staționar I

În atmosfera de profundă reculegere a săptămânii a șasea din Postul Mare, secția de Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență s-a preschimbat miercuri, 1 aprilie, într-un pridvor luminat al tămăduirii prin săvârșirea Tainei Sfântului Maslu. Acest popas de rugăciune a unit într-o singură inimă soborul preoților, pacienții și personalul medical, făcând să răsune, dincolo de suferința trupească, puterea transformatoare a pocăinței și a harului divin.”

​ Aflat sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, prăznuită în această zi, momentul a dobândit o semnificație simbolică aparte, ea rămânând peste veacuri icoana supremă a modului în care harul poate transfigura un suflet vulnerabil și copleșit de patimi într-un vas al sfințeniei și al refacerii lăuntrice. Viața ei mărturisește neîncetat că nicio cădere nu este iremediabilă atunci când din adâncul ființei izvorăște dorința sinceră de îndreptare și vindecare.

În cuvântul de învățătură revărsat pe coridoarele spitalului, s-a pus accent pe restaurarea lăuntrică a făpturii, amintindu-se că boala nu este un abandon al Proniei, ci o cercetare tainică a lui Dumnezeu, care invită sufletul la un dialog mai profund cu Făcătorul său. S-a subliniat faptul că sănătatea trupului este indisolubil legată de pacea inimii, lucrarea divină rămânând singurul izvor veritabil al refacerii integrale, atunci când omul consimte să-și unească voința sa fragilă cu atotputernicia harului.

​Într-un sens adânc teologic, suferința bolnavilor a fost tâlcuită ca o participare mistică la durerile Mântuitorului. Pacienții au fost îndemnați să vadă în propriul pat de suferință o prelungire a Crucii de pe Golgota, amintindu-li-se că, în urcușul spre Săptămâna Patimilor, Hristos Însuși pășește alături de ei pe acest drum al durerii. Această îngemănare a suspinului omenesc cu jertfa de pe Cruce preschimbă neputința în putere duhovnicească, pregătind sufletul pentru lumina cea neînserată a Învierii. Astfel, suferința nu mai este resimțită ca o povară strivitoare, ci ca un „pustiu” al regăsirii — un răstimp de cercetare a propriei vieți în care pocăința devine poarta prin care rodirea untdelemnului sfințit pătrunde în adâncul ființei.

​Această lucrare sfințitoare s-a revărsat cu generozitate peste întregul spital, preoții slujitori trecând atât în ziua slujbei, cât și în zilele ce au urmat, pe la paturile bolnavilor pentru a-i unge cu untdelemnul binecuvântat la Sfântul Maslu. Această miruire continuă a adus în fiecare salon un balsam de mângâiere și o dovadă vie a iubirii milostive a lui Dumnezeu, care nu părăsește omul în ceasul încercării, ci Își așază propriile răni peste rănile noastre. Privită ca o curățire necesară înainte de intrarea în Ierusalimul Patimilor, această pregătire a dăruit celor aflați în suferință certitudinea că mântuirea rămâne scopul suprem, totul stând sub pecetea făgăduinței scripturice: „Rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica; și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”.

​În amurgul acestei zile binecuvântate, peste toți cei aflați în suferință a răsunat îndemnul la pace și nădejde neclintită, reamintind că darul cel mai de preț este primirea voii divine cu inima smerită:

​„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce cercetează sufletul în vremea cercării și tămăduiește neputința prin mângâierea Duhului, să fie cu noi cu toți, întărindu-ne pașii pe calea spre Lumina Învierii!”. (Preot de caritate Borisav Tasici)