Ruga Parohiei Gornea – sărbătoare a credinței și a comuniunii în lumina Sfântului Ierarh Nicolae
10 May 2026
În data de 9 mai, când Biserica prăznuiește cu aleasă evlavie Mutarea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari, Parohia Gornea din cadrul Protopopiatului Moldova Nouă a îmbrăcat veșmânt de sărbătoare, trăind momente de profundă înălțare duhovnicească prilejuite de hramul bisericii, fiind una dintre puținele parohii din Episcopia Caransebeșului cu acest hram.
Sfânta și dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită în sobor de preoți la invitația părintelui paroh Emanuil Stancovici, într-o atmosferă de aleasă trăire liturgică, în prezența părintelui protopop Bogoliub Martinovici, care a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură. În omilia sa, părintele protopop a reliefat chipul luminos al Sfântului Nicolae, arătând că acesta rămâne peste veacuri un model desăvârșit de credință lucrătoare prin iubire, de milostenie jertfelnică și de statornicie în mărturisirea adevărului. De asemenea, a subliniat că cinstirea sfinților nu reprezintă doar un act de evlavie, ci și o chemare vie la imitarea virtuților lor, îndemnând pe cei prezenți să își întărească viața duhovnicească prin rugăciune, fapte bune și apropiere sinceră de Dumnezeu.
Numeroșii credincioși prezenți au dat mărturie despre atașamentul profund față de valorile credinței strămoșești, participând cu evlavie la slujbă și înălțând rugăciuni către ocrotitorul lor spiritual. Ruga parohiei Gornea s-a dovedit, astfel, a fi nu doar o manifestare tradițională, ci o autentică expresie a comuniunii în Hristos.
În încheiere, ziua de sărbătoare a lăsat în inimile tuturor celor prezenți bucuria întâlnirii cu Dumnezeu și cu semenii, sub binecuvântarea și ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, grabnic ajutător și neobosit mijlocitor înaintea Mântuitorului. (Pr. Gheorghiță Băloi)

