Hramul Mănăstirii Almăj Putna
6 August 2026
Numeroși preoți și credincioși din Valea Almăjului, dar și din alte părți, au venit joi, 6 august, la Mănăstirea Almăj-Putna din județul Caraș-Severin, pentru a sărbători praznicul Schimbării la Față.
Sfânta Liturghie în ziua hramului acestui așezământ monahal a fost săvârșită de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, delegatul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Părintele vicar, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit sfânta slujbă în altarul de vară al mănăstirii, la sfârșitul căreia a binecuvântat și prinoasele ce au fost pregătite potrivit tradiției din această zi. Mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine, deoarece este și o perioadă de pregătire duhovnicească fiind postul Adormirii Maicii Domnului.
Răspunsurile liturgice au fost date de către grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Cu acest prilej a fost adusă spre închinare și icoana făcătoare de minuni de la Parohia Măru.
„În fiecare an, la 6 august, suntem chemați a medita la evenimentul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, eveniment petrecut pe Muntele Taborului, de față fiind prezenți cei trei apostoli, Petru, Iacob și Ioan. Scopul Schimbării la Față a Domnului Hristos a fost acela de a-i întări în credință pe Apostoli, știind Domnul Hristos că se apropie de pătimire. Cei trei Apostoli au fost martorii unei arătări a Sfintei Treimi, așa cum de altfel, s-a arătat și la râul Iordanului. Pe Tabor, Dumnezeu-Tatăl mărturisește că Iisus este Fiul Meu, de care trebuie să ascultăm. Fiul este înconjurat, transfigurat în lumină, iar Duhul Sfânt este norul care i-a învăluit pe Apostoli. Vorbim, așadar, de o arătare a Sfintei Treimi pe Muntele Taborului”, a explicat în cuvântul său părintele arhimandrit.
„Prezența pe Tabor și a celor doi proroci Moise și Ilie, este faptul că aceștia au dorit în viața lor să vadă fața lui Dumnezeu. Ilie a văzut pe Dumnezeu în adiere de vânt lin, iar Moise a văzut doar slava lui Dumnezeu, așezat pe o stâncă. Căci Dumnezeu i-a zis: «nu poate omul să trăiască și să vadă fața Mea». Noi suntem chemați a avea inimile curate, căci numai cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu. Prin rugăciune noi îl contemplăm pe Dumnezeu, îi simțim prezența și gustăm din Dumnezeu prin Sfânta Euharistie”, a mai spus părintele arhimandrit.
Iniţiativa de a ridica un aşezământ monahal la marginea satului Putna, de pe Valea Almăjului i-a aparţinut domnului plutonier adjutant Luca Zăvoianu, fiu al satului, care a donat terenul necesar. Mulți pelerini îi trec pragul, dar în fiecare an credincioșii din zonă și din toată țara, vin în număr mare să primească binecuvântarea lui Dumnezeu participând la rugăciunile şi slujbele care se oficiază cu prilejul hramului.
În toamna anului 1996 a început construcţia mănăstirii şi fost turnată temelia unei clădiri care cuprinde 19 chilii, paraclisul, trapeza şi bucătăria. Lucrările s-au făcut cu ajutorul financiar şi material al credincioşilor, fiind coordonate de domnul Luca Zăvoianu din Putna şi domnul proiectant Popovici Ioan, din părţile Almăjului (stabilit în Caransebeş), fără nicio pretenţie bănească.

