Binecuvântare pentru credincioșii Parohiei Borlovenii Vechi
9 November 2026
În duminica a 24-a după Rusalii, la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost în Parohia Borlovenii Vechi din Protopopiatul Băile Herculane. Părintele Episcop a sfințit exteriorul bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan”. De asemenea, a binecuvântat și monumentul eroilor din curtea sfântului locaș ce a fost recent renovat, monument ridicat în memoria eroilor din Borlovenii Vechi ce au luptat în Primul și al Doilea Război Mondial. Totodată a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru acești eroi, dar și pentru preoții slujitori, ctitorii și binefăcătorii acestei parohii, ce au trecut la Domnul. Ierarhul a binecuvântat și o placă aniversară ce a fost amplasată pe exteriorul bisericii deoarece în acest an se împlinesc 200 de ani de la prima sfințire a sfântului locaș.
După slujba de sfințire Preasfințitul Lucian a oficiat Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi, la care au participat autorități centrale, județene și locale, fii ai satului veniți pentru această zi de sărbătoare și credincioșii care viețuiesc și se roagă pe aceste meleaguri.
La finalul sfintei slujbe Părintele Episcop a oferit Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” clasa a 2-a pentru mireni doamnei Simona Ienea Miclău, primarul comunei Prigor. De asemenea, a oferit mai multe diplome de recunoștință ctitorilor și binefăcătorilor, în special domnului Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, fiu al satului și domnului Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Cu această ocazie au fost evidențiate și trei familii din comunitate, care au primit din partea ierarhului diplome și mai multe daruri, iar părintele paroh a primit o cruce de binecuvântare.
Părintele Teofil Zamela, fiu al satului, administratorul Așezământului monahal-social „Țara Almăjului”, a prezentat la final un scurt istoric al bisericii și al localității. Tot cu această ocazie a fost binecuvântat și Căminul Cultural ce se află lângă biserică și care a fost renovat recent.
„De hramul bisericii vechi din Borlovenii Vechi, am venit cu bucurie sfântă aici în Valea Almăjului ca să ne întâlnim cu toți fiii acestui sat atât de frumos și de binecuvântat din Eparhia noastră. Biserica de lemn de aici a avut ca și hram sărbătoarea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, dar la începutul secolului al XIX-lea a început zidirea bisericii actuale cu hramul «Adormirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan», 26 septembrie. Cu ajutorul Domnului am sfințit exteriorul acestei biserici pentru că, într-adevăr, în ultima perioadă, biserica s-a înnoit și s-a înfrumusețat, curtea bisericii a fost amenajată, în spatele sfântului altar s-a înnoit și monumentul eroilor din primul război și al doilea Război Mondial, căzuți pe câmpurile de luptă, fii ai acestui sat, fiii acestei comunități. Ne-am bucurat că autoritățile locale, doamna primar în mod special, s-au implicat foarte mult în restaurarea și amenajarea bisericii și curții acestui frumos sfânt locaș”, a afirmat Preasfințitul Părinte Lucian.
Înainte de biserica actuală a existat o biserică de lemn ce a avut hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Piatra de temelie a Bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan” a fost pusă în anul 1800. Datorită foametei din acea perioadă, biserica a fost terminată în anul 1824. În anul 1826 a fost binecuvântată de protopopul și cronicarul Nicolae Stoica de Hațeg, ca delegat al episcopului de Vârșeț.

