Episcopia Caransebeșului în dialog cu cititorii la Gaudeamus
7 November 2026
În aceste zile la Reșița se desfășoară Târgul de Carte Gaudeamus care aduce în atenția publicului o serie de evenimente editoriale și culturale. La această primă ediție locală a târgului de carte participă și Editura Episcopiei Caransebeșului. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, în perioada 5-8 noiembrie, la Centrul Multifuncțional din Reșița, Editura Eparhiei Banatului Montan își aduce o contribuție valoroasă prin prezentarea câtorva volume și prin participarea reprezentanților săi la două dezbateri dedicate unor teme de actualitate din spațiul cultural și educațional.
Vineri, 6 noiembrie, părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, a luat parte la dezbaterea intitulată „Stringența lecturii: între analfabetism funcțional și libertatea de gândire”.
„Editura Episcopiei Caransebeșului este onorată să participe la acest târg de carte, mai ales pentru că suntem una dintre cele mai vechi edituri din județul Caras-Severin, o editură care anul acesta aniversează 140 de ani de existență și care are ca scop restituirea istorică și restituirea realităților teologice, istorice și sociale din viața bisericească a Episcopiei Caransebeșului. Ne-am bucurat să participăm și la o dezbatere publică legată de importanța lecturii, stringența lecturii și în egală măsură, să lansăm două volume apărute recent, iată la editura Episcopiei Caransebeșului, volume relevante pentru componenta istorică a perioadei interbelice, pe de o parte, dar și a unei perioade triste și dureroase pentru societatea românească și anume, anii 1945-1964, ani în care mulți dintre preoții Episcopiei Caransebeșului au suferit datorit regimului opresiv. Cele două volume s-au îngemănat într-un mod armonios, primul dintre ele abordând o perioadă interbelică cu interferențe în perioada postbelică și cealaltă, preluând poverile perioadei interbelice și mergând în continuitatea istoriei până în anul 1964. Așadar, sperăm că această contribuție pe care Episcopia Caransebeșului prin editura ei o aduce comunității locale de aici este o contribuție valoroasă și reprezentativă pentru Biserica Ortodoxă Română locală”, a afirmat părintele consilier Casian.
Dubla lansare de carte a Episcopiei Caransebeșului la acest eveniment organizat de Radio România, echipa Gaudeamus și Radio România Reșița, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița, a fost intitulată „Misiune, credință și jertfă”. Cu acest prilej, au fost prezentate următoarele volume: „Protopopiatul Ortodox Caransebeș (1919-1949)”, semnat de prof. Nicolae-Cristian Daia și „Preoți mărturisitori din Episcopia Caransebeșului în perioada 1945-1964”, semnat de prof. Dănilă Obersterescu.
De asemenea, duminică, între orele 14:00 și 15:00, reprezentanți ai Editurii Episcopiei Caransebeșului vor participa la dezbaterea „Mai este nevoie de edituri locale? Mai au ele un rol?”. Întâlnirea va aduce în discuție locul și importanța editurilor locale în promovarea valorilor culturale, în susținerea autorilor și în păstrarea identității comunităților. Târgul de Carte Gaudeamus de la Reșița este un eveniment dedicat promovării lecturii și culturii scrise, reunind edituri, autori, oameni de cultură și iubitori de carte.

