Preotul Ioan Pașca a trecut la Domnul

10 May 2021 Off By Pavel Canea
Preotul Ioan Pașca a trecut la Domnul

Părintele Ioan s-a născut în data de 23 decembrie 1957, în localitatea Valeapai din părinții Dumitru și Elisabeta. Clasele primare le-a făcut în Duleu, iar cele gimnaziale în Valeapai. Atras de sfințenia misiunii preoțești a urmat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș între anii 1975-1980. Între anii 2001 și 2005 a urmat și cursurile Facultății de Teologie din Caransebeș.  A fost căsătorit cu doamna Adriana și are trei copii, Cristian, Violeta și Sebastian.

A fost hirotonit preot de ÎPS Nicolae, mitropolitul Banatului și numit paroh pe seama Parohiei Lățunaș din județul Timiș, unde a păstorit între anii 1987-1989. În acest an a fost transferat în Parohia Vrăniuț din județul Caraș-Severin. Aici a păstorit până în anul 1995 când a fost numit preot paroh în Parohia Moniom.

În Parohia Moniom a slujit până în anul 2009, când s-a pensionat pe caz de boală.  Aici a realizat lucruri importante atât în consolidarea bisericii de zid, dar mai ales în consolidarea bisericii vii din sufletele credincioșilor. Împreună cu bunii săi credincioși a reușit să picteze sfântul locaș în întregime.

Părintele Ioan Pașca a trecut la cele veșnice luni, 10 mai, la vârsta de 63 de ani și a fost depus în Capela Parohiei Câlnic. Mâine va fi depus în Biserica din Parohia Duleu, iar slujba înmormântării va fi săvârșită miercuri, 12 mai, precedată de Sfânta Liturghie.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!