Programul de tabere TDIS se reia în Episcopia Caransebeșului

12 August 2022 Off By Pavel Canea
Programul de tabere TDIS se reia în Episcopia Caransebeșului

Aproximativ 400 de copii și tineri din Caraș-Severin vor beneficia, în perioada 16 august – 3 septembrie 2022 de activitățile educative, catehetice și recreative desfășurate în cadrul programul de tabere TDIS, parte a proiectului eparhial ”Împreună pentru copiii noștri”, derulat de Episcopia Caransebeșului, cu sprijinul ATOR Banatul de Munte și al mai multor parteneri județeni și locali.

Astfel, începând de marți, 16 august, 5 comunități rurale și un oraș vor găzdui programul de tabere în comunitate, după următorul program: TDIS Marga, în perioada 16-20 august, TDIS Grădinari-Greoni,  între 17-21 august, TDIS Măureni în perioada 22-26 august, TDIF Oravița, între 27-31 august, TDIS Poiana Buchin, între 29 august – 2 septembrie și TDIS Sichevița, între 30 august – 3 septembrie.

De departe, cel mai mare eveniment dedicat tinerilor din Caraș-Severin se va desfășura la Oravița, acolo unde Tabăra din Inima Familiei va reuni peste 140 de copii și tineri din oraș, alături de aproximativ 60 de voluntari de la ATOR Banatul de Munte. ”TDIF Oravița reprezintă tabăra cu cei mai mulți participanți și voluntari deopotrivă și va constitui un eveniment important la nivel județean putem spune, pentru că va reuni peste 200 de copii și tineri timp de 5 zile, iar o parte dintre aceștia, vor veni din mai multe localități ale județului Caraș-Severin. Putem să spunem, deci, că va fi o adevărată întâlnire a tinerilor ortodocși din Banatul de Munte”, a precizat coordonatorul programului TDIS, părintele Mihai Ciucur.

Acesta a mai precizat că „problemele cu care se confruntă copiii și adolescenții, în special în zonele rurale, sunt din ce în ce mai numeroase și mai profunde, provocate în special de lipsa părinților din viața lor, dar și de absența oportunități reale de dezvoltare armoniosă din punct de vedere emoțional și spiritual. Am constatat și în anii anteriori, dar mai ales după pandemie, o serie întreagă de probleme de ordin sufletesc, psihic, afectiv, spiritual și de interrelaționare pentru un număr foarte mare de copii de toate vârstele, astfel că prezența timp de 5 zile în comunități a voluntarilor noștri este, în multe cazuri, o gură de oxigen pentru copii și, în special pentru adolescenți. În plus, conștientizarea tuturor factorilor implicați – familie, Biserică, școală și comunitate – cu privire la dinamica și complexitatea nevoilor generațiilor tinere din zilele noastre, reprezintă un alt mare avantaj pe care proiectul nostru îl aduce la nivelul județului Caraș-Severin. Și, evident, în plan duhovnicesc, prezența voluntarilor de la ATOR Banatul de Munte în viața comunităților din eparhie, alături de toate activitățile cu caracter misionar și catehetic pe care conceptul TDIS le propune, reprezintă o șansă reală de descoperire a lui Dumnezeu sau, în alte cazuri, de progres duhovnicesc, mai ales că participanții din tabere văd în tinerii atoriști modele demne de urmat atât în plan moral, cât și în plan profesional”.

Activitățile din cele 6 tabere vor fi derulate cu ajutorul unei rețele de 90 de voluntari, membri ai ATOR Banatul de Munte, alături de dascăli și alți voluntari din comunitățile partenere.

Conceptul de tabere TDIS propune copiilor o serie de ateliere în context non-formal și interactiv, după cum urmează: educație pentru viață, dezvoltare personală, lucru în echipă și comunicare, ateliere artistice, jocuri, concursuri și seri tematice, precum și ateliere de formare duhovnicească. Toți copiii participanți vor primi kit-ul taberei (format din: tricou, mapă, broșură, ecuson și pix), precum și premii constând în diplome și cărți.

Programul se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, fiind derulat prin intermediul Departamentului de Tineret al eparhiei, cu sprijinul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și al partenerilor locali, respectiv parohiile, unitățile de învățământ și autoritățile locale din comunitățile gazdă. De asemenea, proiectul beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin și al altor parteneri, precum: Asociația Învățătorilor Caraș-Severineni, Centrul de Tineret Moniom și Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”, dar și al structurilor MAI de la nivel județean, respectiv: Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Centrul Antidrog, Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul de Jandarmi Caraș-Severin.

În prima parte a programului, în perioada 15 iunie – 15 iulie 2022,  un număr de 353 de copii, proveniți din 23 de localități ale județului, au participat la cele 10 tabere organizate în 9 localități rurale și un oraș din Caraș-Severin.