Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge la Patriarhie în Sâmbăta Mare

18 April 2022 Off By Herea Darius
Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge la Patriarhie în Sâmbăta Mare

Biroul de Presă al Patriarhiei Române a transmis luni, 18 aprilie, un comunicat despre aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în România.

Comunicatul integral:


Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 23 aprilie 2022, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.

În aceeași seară, în intervalul orar 19:30 – 20:30va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române


Reprezentantul Patriarhiei din Ierusalim a transmis pentru Basilica.ro mai multe precizări privind ceremonia de la Sfântul Mormânt și aducerea Sfintei Lumini la București.