Binecuvântare arhierească la Mănăstirea Gornea

4 May 2019 Off By Herea Darius
Binecuvântare arhierească la Mănăstirea Gornea

La praznicul Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Gornea de pe Clisura Dunării şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic Ethos al eparhiei caransebeșene.

La momentul potrivit, ierarhul a săvârşit slujba aghesmei mici la izvorul din curtea mănăstirii, după care a binecuvântat mulţimea de credincioși, sosiți în număr mare la mănăstirea de pe Clisura Dunării, dintre care mulți îmbrăcați în portul popular specific zonei.

„Ne-am bucurat astăzi că Dumnezeu ne-a dat timp favorabil și am putut sluji Sfânta Liturghie în pridvorul bisericii la hramul principal al acestei mănăstiri. În fiecare an la Izvorul Tămăduirii preoții și credincioșii de pe Clisura Dunării se adună aici la Gornea, mulțumindu-i Maicii Domnului pentru toate și rugându-L stăruitor pe Mântuitorul Hristos Cel înviat să le dăruiască învierea și viața cea veșnică. Îi felicităm pe toți slujitorii, părinții și frații care se ostenesc aici, ctitorii și binefăcătorii mănăstirii, pe toți cei care împodobesc din punct de vedere spiritual, dar și material acest loc ales de Maica Domnului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian la final.

Săpăturile arheologice efectuate pe Clisura Dunării au scos la iveală şi câteva obiecte cu însemne creştine care datează din secolul IV-V. Terenul şi clădirea aferentă au fost donate Episcopiei, fiind un fost pichet grăniceresc. Începând cu luna mai a anului 2001, viaţa monahală a luat fiinţă prin aşezarea la acest schit a monahiilor Macaria şi Anastasia Grăpean împreună cu ieromonahul Valerian de la Schitul Pătrunsa, judeţul Vălcea. În prezent, schitul este un așezământ monahal de călugări și are un rol important în reînnoirea vieţii spirituale a acestor meleaguri şi în păstrarea tradiţiei monahal ortodoxe în frumoasele locuri săpate de secole de fluviul ce străbate ţara noastră.

Tot la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii Mănăstirea Vasiova și-a sărbătorit al doilea hram. Părintele Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie și sfințirea apei, la care au participat foarte mulți credincioși. Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă la 15 mai 1905 de către protopopul din Bocşa, Maxim Popovici. În numai trei luni, prin purtarea de grijă a ieromonahului Macarie Guşcă ajutat de sculptorul Petru Oancea din Vasiova, locaşul de cult a fost ridicat.

Și la aşezământul medical-creştin „Izvorul Tămăduirii” de la Marga a fost zi de sărbătoare. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian a fost săvârșită Sfânta Liturghie în ziua hramului de către părintele Petrică Timiș, inspector eparhial. Acest așezământ monahal este ctitorie a preotului medic Cornel Jupâneanţ și a fost târnosită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian în data de 31 august 2008.