Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă a fost târnosită

15 August 2019 Off By Pavel Canea
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă a fost târnosită

De aproape 20 de ani se construiește o frumoasă Biserică în cartierul nou al orașului Moldova Nouă de pe Clisura Dunării, în special în ultimii 4 ani s-a lucrat foarte mult. Astăzi, 15 august, la sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului” au fost încununate eforturile depuse pentru ridicarea și înfrumusețarea acestui impresionant sfânt locaș ce se poate numi Catedrala Clisurii Dunării. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox al românilor din Ungaria și locțiitor al Episcopiei Dacia Felix, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, au săvârșit Slujba de Târnosire a Bisericii ce poartă hramul Praznicului Adormirii Maicii Domnului. În continuare în prezența autorităților centrale și locale precum și a credincioșilor din întreaga Clisură a Dunării, ierarhii împreună cu soborul slujitor au oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Pentru că părintele paroh Ion Nedelcu s-a ostenit foarte mult în ultimii ani să definitiveze această biserică din Moldova Nouă, Preasfințitul Părinte Lucian l-a hirotesit iconom-stavrofor. De asemenea, domnului Dorin Crivacucea, unul dintre ctitorii principali ai bisericii i-a oferit Ordinul Crucea „Episcop Elie Miron Cristea”, clasa I pentru mireni, domnului Adrian Torma, primarului orașului Moldova Nouă, Ordinul Crucea „Episcop Elie Miron Cristea”, clasa a II-a pentru mireni și domnului Matei Lupu, prefectul județului Caraș-Severin, Diplomă de ctitor. Părintele Episcop le-a mai oferit și Diploma de excelență „Episcop Veniamin Nistor” tuturor credincioșilor ce au fost alături de părintele paroh în această frumoasă lucrare.

„Am binecuvântat astăzi ostenelile preoților și ctitorilor care au ridicat această sfântă biserică, cei care au lucrat cu timp și fără timp pentru ca în orașul nou să existe o biserică frumoasă, împodobită, o biserică în care credincioșii să-și găsească liniștea și alinarea la rugăciune și la liturghie. Îl felicităm pe părintele ctitor Ion Nedelcu și pe toți cei care au venit astăzi la biserică și se numără printre ctitorii și binefăcătorii acestei catedrale a Clisurii Dunării. Dumnezeu să răsplătească tuturor după faptele săvârșite, după credința mărturisită și după jertfa împlinită, pentru că într-adevăr nu este un lucru simplu și ușor, ca în vremuri grele, în orașe monoindustriale cum este Moldova Nouă, să se ridice o biserică. Știm foarte bine că în județul Caraș-Severin avem probleme din punct de vedere economic și financiar, dar și din punct de vedere demografic și cu toate acestea credincioșii de aici și autoritățile locale, împreună cu părintele paroh au reușit într-un timp relativ scurt să ridice în acest loc binecuvântat o biserică spre slava lui Dumnezeu”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Proiectul Bisericii a fost realizat în anul 1995 de către Iprotim Timișoara, însă construcția efectivă a început abia în anul 2000. Chiar dacă biserica se afla în construcție, credincioșii nu au fost văduviți de rugăciune, întrucât serviciile divine s-au oficiat până acum într-un spațiu improvizat de la subsolul bisericii. Odată cu disponibilizările și închiderea minelor din Moldova Nouă, credincioșii tot mai nevoiași nu au mai putut susține lucrările de construcție, acestea fiind întrerupte o bună perioadă de timp. Cu toate acestea credincioșii nu și-au pierdut speranța că biserica lor, dorită încă de la venirea minerilor în oraș, va fi într-o bună zi terminată, iar ei se vor putea închina în noul locaș.

După câțiva ani grei cu multe ispite și încercări, la rugăciunea intensă și sinceră a credincioșilor către Bunul Dumnezeu și Maica Domnului, iată că lucrările au fost reluate și în urma unor subvenții venite de la Secretariatul de Stat pentru Culte au început să avanseze. În ultimii patru ani s-au putut observa avansări importante ale construcției, ce au fost duse la bun sfârșit, doar prin mijlocirea Maicii Domnului, ocrotitoarea bisericii și prin implicare ctitorilor și binefăcătorilor.

Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie în ajunul sărbătorii Adormirii Adormirii Maicii Domnului, la Catedrala Episcopală din Caransebeș.