Slujire arhierească la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș

9 September 2020 Off By Herea Darius
Slujire arhierească la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș

Miercuri, 9 septembrie, în ziua praznicului Drepților Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a aniversat cinci decenii de viață, prilej cu care ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului”, lăcaș care, peste câteva zile, va împlini 10 ani de la târnosire.

Luna septembrie a anului 2020 reprezintă o perioadă de mare încărcătură spirituală pentru ierarhul Episcopiei Banatului de Munte, Preasfințitul Părinte Lucian, și pentru credincioșii din întreg cuprinsul eparhiei, întrucât se împlinește jumătate de veac de la nașterea Preasfințitului Părinte Episcop, dar și un deceniu de la împlinirea celui mai mare deziderat de peste veacuri al ierarhilor Episcopiei Caransebeșului: sfințirea noii catedrale, Biserica-mamă a tuturor bisericilor ortodoxe din Banatul Montan.

Pentru a încununa împlinirea frumoasei vârste de 50 de ani, marți, 9 septembrie, în ziua praznicului Drepților Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală, ca recunoștință înaintea lui Dumnezeu pentru darul deosebit al vieții, pentru anul care se adaugă cununii acesteia, împletind astfel bogata cunună într-o jumătate de veac de alese binecuvântări, printre care se numără și împlinirea visului ce a clădit, vreme îndelungată, o punte de rugăciuni și sacrificii între inimile ierarhilor care au păstorit Eparhia Caransebeșului.

Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, clerici care au dorit să fie alături de ierarhul lor în ziua aniversării, dar și de un număr mare de credincoși, Preasfințitul Părinte Episcop a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările primite, rugându-L pe Arhiereul cel veșnic să reverse în continuare harul Său și ocrotirea Sa peste întreaga Eparhie, peste lucrarea pastoral-misionară a tuturor clericilor și peste viața lui, astfel încât să poată continua misiunea de a-L urma și a-L propovădui, bucurându-se de roadele bogate ale Duhului Sfânt.

La timpul potrivit, credincioșii care s-au pregătit pentru a-L primi pe Hristos în sufletele lor, și-au îndreptat pașii spre Sfântul Potir, de unde mâna arhiereului le-a întins Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, spre sănătatea și mântuirea lor.

Prima dorinţă de a ridica la Caransebeş o catedrală episcopală a aparţinut patriarhului Miron Cristea. Piatra de temelie a fost pusă după mulți ani, la data de 27 octombrie 1996. După multă trudă din partea tuturor celor implicaţi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în 12 septembrie 2010, noua catedrală a Caransebeşului, cel mai de seamă aşezământ bisericesc al credincioşilor ortodocşi din Banatul de Munte, a fost sfinţit. Părintele Patriarh i-a dat și al doilea hram pe „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.  La împlinirea unui deceniu de la târnosirea noii catedrale, Episcopia Caransebeșului a pregătit un program deosebit la care toți credincioșii Eparhiei Banatului de Munte sunt invitați să ia parte, prin vizionarea acestuia în direct, pe paginile de facebook ale Catedralei și Episcopiei, împărtășind astfel bucuria care unește trecutul cu prezentul și care îi aduce alături, din punct de vedere spiritual, sub cupola Catedralei Episcopale, pe toți ierarhii Episcopiei Caransebeșului, în frunte cu Miron Cristea.