Binecuvântare arhierească în zi de Praznic la Catedrala Episcopală din Caransebeș

25 December 2020 Off By Pavel Canea
Binecuvântare arhierească în zi de Praznic la Catedrala Episcopală din Caransebeș

Praznicul Nașterii Domnului a adus bucurie și credincioșilor ce au venit la Catedrala Episcopală din Caransebeș. Dreptslăvitorii creștini veniți din Caransebeș, dar și din împrejurimi s-au rugat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian alături de un sobor de preoți și diaconi.

Corul Catedralei Episcopale a înfrumusețat sfânta slujbă prin răspunsurile liturgice, dar și prin colindele corale, astfel încât Nașterea Domnului Iisus Hristos să fie sărbătorită prin rugăciune, binecuvântare și colind.

La timpul potrivit, mulți credincioși au încununat Postul Crăciunului prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Copiii prezenți au primit din partea ierarhului daruri.

La final Părintele Episcop i-a îndemnat pe credincioși să se concentreze mai mult la partea spirituală a unui praznic. „Trebuie întotdeauna să ne gândim la partea spirituală a acestui praznic al Crăciunului, așa cum trebuie să ne gândim la orice praznic creștinesc. Trebuie să fim atenți la tot ceea ce înseamnă viață liturgică și participare activă la sfânta biserică și împărtășirea cu Sfintele Taine”.

De asemenea, Preasfințitul Lucian a afirmat că cei ce au venit la sfânta biserică s-au asemănat cu păstorii și magii, care au mers să se închine Pruncului Sfânt în peștera din Betleem. „Ne-am bucurat astăzi alături de credincioșii noștri de la Catedrală sărbătorind așa cum se cuvine măritul praznic al Nașterii Domnului. Am fost împreună astăzi cu bunii noștri credincioși și ne-am închinat în «noul Betleem» Pruncului Divin, asemănându-ne atât cât am putut să o facem cu păstorii și magii, care s-au închinat și au adus Mântuitorului daruri”.

„La această mare sărbătoare trebuie să-i aducem și noi Domnului Hristos inima noastră curată, înfrântă și smerită și să cântăm din toată inima primul colind «Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire»”, a mai afirmat ierarhul.

Toți cei prezenți au respectat regulile impuse în această perioadă, iar cei care nu au reușit să vină la sfânta biserică au putut urmări sfânta slujbă live pe pagina de Facebook a Catedralei Episcopale din Caransebeș.