Bucurie duhovnicească sub Acoperământul Maicii Domnului în Episcopia Caransebeșului

2 October 2021 Off By Herea Darius
Bucurie duhovnicească sub Acoperământul Maicii Domnului în Episcopia Caransebeșului

Ziua de 1 Octombrie reprezintă un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru obștea monahală și fiii duhovnicești ai Mănăstirii Brebu, care, la praznicul „Acoperământul Maicii Domnului”, își sărbătorește hramul.

La bucuria lor, s-a făcut părtaș și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi, în altarul de vară al așezământului monahal. La slujbă, au luat parte autorități locale și un număr mare de credincioși, sosiți din întreaga episcopie.

La praznicul Acoperământului Maicii Domnului, în Eparhia Caransebeșului, credincioșii și preoții se adună, în special, la două așezăminte monahale, la Mănăstirea Brebu, aflată între cele două orașe mari și importante ale Banatului de Munte, Reșița și Caransebeș, și la Mănăstirea Călugăra, aflată lângă orașul Oravița. Aceste două mănăstiri își serbează hramul. Am ales ca, în acest an, să fiu alături de obștea mănăstirii Brebu, la sărbătoarea Maicii Domnului de la 1 octombrie. Așadar, cu mare dragoste și cu multă bucurie am revenit la Mănăstirea Brebu și am slujit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor mare de preoți, dar înconjurat și de un număr mare de credincioși”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului are o însemnătate deosebită pentru ierarhul Eparhiei Banatului de Munte, împlinind, în această zi, 21 de ani de la hirotonia întru arhierie. Părintele Episcop a îndemnat toți pelerinii prezenți la rugăciune neîntreruptă și credință neclintită, îndeosebi în vremurile tulburi pe care le trăim:

ne rugăm neîncetat. Mintea noastră să rostească rugăciuni scurte, dar profunde, astfel încât să fim conectați permanent la Împărăția Cerurilor, pentru că nu avem cetate stătătoare pe Pământ. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne facem datoria, fiecare acolo unde am fost chemați de Dumnezeu și unde am fost puși de oameni, însă datoria noastră principală este să avem grijă de viața spirituală, să alegem întotdeauna partea cea bună, partea Mariei, rugăciunea, și toate celelalte se vor adăuga nouă. Nu înseamnă că trebuie să neglijăm partea Martei, dar, în primul rând, trebuie să avem grijă de sufletul nostru.  De aceea, credincioșii care au venit la mănăstire au fost îndemnați de către noi să îmbrățișeze, în primul rând, rugăciunea, viața spirituală și, chiar dacă sunt vremuri complicate, noi să încercăm ca, pe mai departe, să nu ne împuținăm în credință, să nu împuținăm rugăciunea și viața spirituală, ci, din contră, să intensificăm tot ceea ce înseamnă rugăciune și viață duhovnicească. Maica Domnului a fost și astăzi în mijlocul nostru și ne-a acoperit cu cinstitul ei acoperământ, așa cum a fost și în trecut, și cum va fi întotdeauna lângă cei care se adună în Numele Fiului ei, al Domnului nostru Iisus Hristos.”

În ajunul sărbătorii, ierarhul a săvârșit Slujba Vecerniei cu Litie la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie” din Caransebeș.

Despre însemnătatea zilei de 1 octombrie pentru Mănăstirea Brebu, pentru ierarh, dar și pentru întreaga Eparhie a Caransebeșului, părintele protopop Gheorghe Șuveți a afirmat:

„Se spune că omul sfințește locul, dar prin sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului la Mănăstirea Brebu, putem vedea că și locul sfințește omul. În spațiul sacru al acestei mănăstiri, pelerinii au găsit un loc de binecuvântare pentru sufletul lor. Totodată, în cadrul Sfintei Liturghii, am înălțat rugăciuni și pentru Părintele nostru Episcop, care împlinește 21 de ani de arhierie, dintre care cea mai mare parte a lor, trăiți ca păstor al Eparhiei noastre. Toate mărturisesc că sfântul omofor al Maicii Domnului a fost ocrotitor Preasfinției Sale și întregii eparhii.”

Mănăstirea Brebu a luat ființă în anul 1997 din inițiativa administrației locale a comunei Brebu, precum și a credincioșilor din această comună, care au donat terenul numit „Valea Popii”, necesar construirii unei așezări monahale. Biserica a fost construită între anii 1997-1998, iar așezământul monahal Brebu a fost ridicat la rangul de mănăstire de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2000, la propunerea chiriarhului locului. Sfântul locaș a fost înfrumusețat și consolidat între anii 2006 – 2011 prin osteneala monahiei Magdalena Ghindaș, stareța mănăstirii dimpreună cu obștea monahală.

Și la Mănăstirea Călugăra a fost zi de hram vineri, 1 octombrie, iar cu acest prilej Sfânta Liturghie a fost săvârșită, din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Mănăstirea Călugăra, aflată în vecinătatea oraşului cărăşean Oraviţa, este recunoscută ca veche vatră sihăstrească.