Rugăciune stăruitoare în Vinerea și Sâmbăta Mare la Catedrala Episcopală din Caransebeș

23 April 2022 Off By Pavel Canea
Rugăciune stăruitoare în Vinerea și Sâmbăta Mare la Catedrala Episcopală din Caransebeș

În Vinerea Mare, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit de dimineață Slujba Ceasurilor Împărătești, iar la orele 16:00 a oficiat slujba Vecerniei, în cadrul căreia a fost scos în mijlocul bisericii, spre închinare, Sfântul Epitaf, moment liturgic care simbolizează punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos.

După oficierea Vecerniei Punerii în Mormânt, Părintele Episcop, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat și Denia Prohodului Domnului. La sfârşitul Doxologiei, a avut loc tradiţionala procesiune în jurul Catedralei Episcopale, ce simbolizează ducerea spre mormânt a Mântuitorului.

Credincioşii au trecut pe sub Sfântul Epitaf la momentul reintrării în catedrală, după care Sfântul Epitaf a fost reaşezat în Mormânt, cântându-se troparul „Iosif cel cu bun chip”.

Astăzi, în Sâmbăta Mare, Părintele Episcop Lucian a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Învierii, la Catedrala episcopală. În cadrul acestei sfinte slujbe s-au citit 16 Paremii, care ne pun înainte chipurile Învierii din Vechiul Testament, marile lucrări ale lui Dumnezeu în lume: Facerea, izbăvirea din robia Egiptului, trecerea prin marea Roşie, trecerea Iordanului în Canaan a lui Iosua, prorociile mesianice, adică texte din Vechiul Testament în care sunt profeţite venirea Mântuitorului, naşterea, viaţa, pătimirile, răstignirea şi moartea Sa pe Cruce şi se încheie cu Daniil şi cu cei trei tineri din cuptor, icoană a izbăvirii neamului omenesc din cuptorul iadului.

„Să încercăm să nu ne despărțim niciodată de dragostea Mântuitorului Hristos, căci El este Cel care ne-a iubit întâi. Noi suntem datori să-L iubim cu toată ființa noastră și am încercat acest lucru prin osteneala pe care am depus-o fiecare în acest post. Postul Mare este foame și sete după Dumnezeu, este urcușul nostru spre Golgota, spre Sfântul Mormânt și spre Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. I-am mulțumit și astăzi la Sfânta Liturghie lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem la finalul postului, 48 de zile de post și rugăciune, 7 săptămâni în care noi am încercat să ne asumăm crucea și s-o purtăm pe Golgota împreună cu Domnul. Dumnezeu să primească osteneala și jertfa tuturor și Îl rugăm pe Domnul să ne de-a fiecăruia putere, sănătate, întru toate bună sporire și să avem un Praznic al Învierii binecuvântat”, a subliniat ierarhul.

Slujba Învierii Domnului va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian la miezul nopții în Catedrala Episcopală din Caransebeş și toți credincioșii vor primii din partea ierarhului Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim.