Rugăciune intensă la Praznicul Rusaliilor în Catedrala Episcopală din Caransebeș

12 June 2022 Off By Herea Darius
Rugăciune intensă la Praznicul Rusaliilor în Catedrala Episcopală din Caransebeș

În ziua sărbătorii „Pogorârii Sfântului Duh”, duminică, 12 iunie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat Sfânta Liturghie urmată de slujba Vecerniei plecării genunchilor, în Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Sfânta Liturghie și Slujba Vecerniei din această zi de praznic a fost înfrumusețată de Corul Catedralei episcopale, condus de părintele profesor Petru Paica și de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

În cuvântul său de după sfintele slujbe, Preasfințitul a explicat celor prezenți, semnificația praznicului. Slujba Vecerniei ce se săvârșește imediat după Sfânta Liturghie în această zi de praznic este îmbogățită de 7 rugăciuni speciale, rostite în genunchi. Ele invocă ajutorul Sfintei Treimi, amintind de cele șapte daruri ale Sfântului Duh, care s-a pogorât în ziua Cincizecimii. De asemenea, în ele sunt prezente și cereri pentru cei adormiți în Domnul.

„Ne bucurăm cler și popor că am ajuns să ne închinăm cu bucurie și emoție sfântă și la praznicul Cincizecimii din anul mântuirii 2022, un an închinat rugăciunii. Noi astăzi, ca și ceilalți clerici și credincioși din întreaga Ortodoxie, am înmulțit rugăciunile în biserică, în comunitate, pentru că am rostit cele 7 rugăciuni în cadrul Vecerniei, plecându-ne genunchii și mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră, căci Pogorârea Duhului Sfânt, ce este altceva decât pogorârea darurilor dumnezeiești peste noi credincioșii, cei care ne pregătim ca să primim acest foc dumnezeiesc, așa cum se pregătește o candelă cu untdelemn curat”.

„Ne-am pregătit și noi pentru acest praznic și credem, dar și mărturisim că Duhul Sfânt s-a pogorât peste noi astăzi, ca la fiecare Liturghie, căci trăim o permanentă Cincizecime, dar astăzi am simțit o bucurie în plus, pentru că ne-am aflat la praznicul însuși a-l Pogorârii Duhului Sfânt și noi am primit acest foc dumnezeiesc care să mistuie păcatele, patimile, răutățile și fărădelegile și să aprindă în noi focul dragostei de Dumnezeu și determinarea de a cultica toată viața sfintele virtuți ale desăvârșirii”, a explicat Părintele Episcop Lucian.

La Sfânta Liturghie au participat, ca în fiecare an, un număr însemnat de credincioşi. La finalul slujbei, chiriarhul a sfinţit, potrivit tradiţiei bisericii noastre, spicele de grâu care au fost împărţite, alături de anaforă şi iconiţe cu Praznicul Rusaliilor, credincioşilor.