Slujire arhierească la Mănăstirea Petroșnița

17 September 2022 Off By Pavel Canea
Slujire arhierească la Mănăstirea Petroșnița

În Eparhia Banatului Montan se află un așezământ monahal închinat praznicului „Înălțării Sfintei Cruci”. În fiecare an Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului merge cu ocazia hramului la această mănăstire, pentru a se ruga alături de obștea și credincioșii acestui așezământ. În acest an ierarhul a ales ziua de 17 septembrie, pentru a oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Petroșnița, fiind în preajma zilei de 14 septembrie, ziua Înălțării Sfintei Cruci și cu o zi înainte de duminica de după această sărbătoare.

Preasfințitul Părinte Lucian a slujit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi, fiind prezenți, în ciuda vremii nefavorabile, un număr mare de credincioși din apropiere, precum și pelerini din întreg Banatul și din alte zone ale țării.

Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” este situată la 15 km de Caransebeş, cu acces pe DN 6 Caransebeş – Orşova, prin Localitatea Petroșnița, la 4 km din centrul satului, pe o culme de deal care poartă numele loc de rugăciune (Radeș).

„Suntem încă sub influența praznicului «Înălțării Sfintei Cruci» și de aceea am ales ca în această sâmbătă să fim alături de părintele duhovnic, de maica stareță și de celelalte surori și maici care viețuiesc aici. Această mănăstire este una frumoasă și iubită de către credincioșii din Banat și frecventată de foarte mulți pelerini nu numai din Eparhia Caransebeșului, ci și din alte Eparhii. Așadar, astăzi foarte mulți credincioși s-au alăturat soborului de preoți și cu bucurie sfântă am înconjurat cu toții acest frumos altar de vară unde am liturghisit”, a afirmat Preasfințitul Lucian.

„Astăzi am învățat că trebuie să-L urmăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, că trebuie să ne purtăm crucea cu demnitate și fermitate și să înțelegem cuvântul Mântuitorului din Sfânta Evanghelie: «Oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie». Totodată, astăzi am înțeles că suntem liberi numai dacă ascultăm cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinim pe el. Adevărul suprem, cel vestit de Mântuitorul Hristos, ne va face pe toți liberi”, a mai spus Părintele Episcop.    

În anul 2005, a fost pusă piatra de temelie a Mănăstirii Petroșnița, chiar în ziua hramului, 14 septembrie. În anul 2006, s-a construit prima clădire din piatra de râu și cărămidă pentru obștea mănăstirii cu un paraclis pentru rugăciune și în același an începându-se lucrările la fundația bisericii care s-a finalizat în 2010. Biserica zidită din piatră de marmură în exterior și cărămidă interior, a fost târnosită în 16 septembrie 2012 de către Preasfințitul Lucian. Sfântul locaș a fost pictat cu osteneala și îngrijirea părintelui duhovnic Onufrie și a stareței Nectaria monahia, dimpreună cu celelalte viețuitoare.

Obștea mănăstirii pe lângă participarea zilnică la Sfânta Liturghie și rânduiala pravilei călugărești, în frunte cu maica stareță, își desfășoară activitățile gospodărești prin lucrul mâinilor: la bucătărie, pictură, culesul plantelor și prepararea acestora, transformându-le în diferite leacuri ce se pun la vânzare spre folosul tuturor.

Mănăstirea de la Petroșnița are și cel de-al doilea hram pe Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, prăznuit în data 12 decembrie.