Peste 200 de obiecte militare expuse la Muzeul din Caransebeș

25 October 2019 Off By Pavel Canea
Peste 200 de obiecte militare expuse la Muzeul din Caransebeș

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș în colaborare cu Cercul Militar Caransebeș, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin a organizat joi, 24 octombrie, vernisajul expoziției „Armata Română în anul Centenarului Banatului”. Exponatele sunt din colecția personală a generalului de brigadă (r.) Gheorghe Cristian Dinulică și se află la sediul instituției de cultură din Piața General Ioan Dragalina nr. 2 din Caransebeș.

La acest eveniment organizat cu ocazia Zilei Armatei Române, a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Expoziția ce va fi deschisă în perioada 24 octombrie-9 decembrie, de luni până vineri, între orele 8.00 și 16.00, cuprinde piese inedite din colecția personală a generalului de brigadă (r.) Gheorghe Cristian Dinulică: drapele de identificare, plachete, săbii, medalii, primite de-a lungul carierei de la personalități militare și civile din țară și străinătate. Totodată este expusă și uniforma purtată în Afganistan, care dezvăluie latura militară, dar și cea umană a Armatei Române. Expoziția beneficiază de suport audio – video care va aduce în fața vizitatorilor imagini în premieră din teatrele de operațiuni ale Armatei Române.

Expoziția se adresează publicului de toate vârstele, fiind un bun prilej de a cunoaște repere importante ale istoriei militare a României, dar și povestea ofițerului de carieră și a omului Gheorghe Cristian Dinulică. „Sunt obiecte păstrate cu o valoare sentimentală pentru mine, însă ce folos să le păstrez într-o cutie dacă nu le văd copiii. Este nevoie să popularizăm această meserie a armelor, este după mine cea mai nobilă meserie pe care o poate urma un tânăr, care slujește o cauză nobilă, aceea de a-și apăra țara”, a subliniat domnul general (r.) Cristian Dinulică.

La această manifestare au fost prezenți directori de instituții, oameni de cultură și reprezentanți ai autorităților publice județene și locale.