Eleganță și emoție transmise de cei mai renumiți artiști în curtea Episcopiei Caransebeșului

24 September 2020 Off By Pavel Canea
Eleganță și emoție transmise de cei mai renumiți artiști în curtea Episcopiei Caransebeșului

În curtea Centrului Eparhial de la Caransebeș a avut loc miercuri, 23 septembrie, concertul „MicroCosmos Muzical”, organizat de Asociația Tribul Artistic în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului. Concertul este parte a Festivalului Eufonia, cel mai important festival de muzică clasică de cameră din vestul României și care este organizat în perioada 13-27 septembrie în mai multe orașe din această parte de țară.

Concertul a fost susținut de artiști renumiți, apreciați în întreaga Europă, care activează în unele dintre cele mai renumite orchestre ale lumii.

„În acest an am încercat să ducem muzica mai departe și ne-am regăsit astăzi în frumoasa curte a Episcopiei unde am creat un mic cosmos muzical împreună cu întreaga comunitate de aici. A fost deosebit să cântăm, scopul nostru fiind acela de a aduce artiști de mare valoare în toate orașele din vestul României. Astăzi au ajuns la Caransebeș artiști de la Filarmonica din Berlin, Opera din Barcelona și de la Orchestra Radio din Frankfurt. Toți ne-am simțit minunat pentru că a fost o atmosferă extraordinară și publicul a fost receptiv. Așa noi contribuim la dezvoltarea culturală a regiunii de vest a României”, a subliniat Vlad Popescu, directorul artistic al Festivalului Eufonia.

La acest festin muzical toți cei care au participat, preoți, oficialități din Caransebeș, elevi seminariști, au respectat toate măsurile impuse în această perioadă, ținând cont de distanțarea fizică și purtarea măștii.

Programul concertului a inclus lucrări scrise de George Enescu, Camille Saint-Saëns, Doina Rotaru, Paul Dukas și Darius Milhaud. Artiștii care au încântat auditoriu au fost: Barbara Stegemann – unul dintre cei mai importanți oboiști ai lumii, considerată unul dintre muzicienii de frunte ai generației sale; Tomaz Mocilnik – solo clarinetist în Orchestra Radio din Frankfurt; Andrej Žust (corn) – membru în una dintre cele mai renumite orchestre ale lumii, Berliner Philharmoniker; Vlad Popescu – violonist și membru fondator al Cvartetului Furiant, Berlin; acompaniați de Daria Tudor, pianistă.

„Episcopia Caransebeșului este deosebit de onorată să găzduiască astfel de evenimente și ne-am permis ca în această după-amiază să organizăm o seară armonică și s-o închinăm memoriei tuturor celor care s-au ostenit de 200 de ani încoace să aibă grijă de acest frumos patrimoniu cultural. Anul acesta aniversăm 200 de ani de când a fost construită această clădire și iată prin osteneala tuturor, în curtea acestei clădiri reușim să organizăm evenimente culturale. Episcopia Caransebeșului nu este străină de astfel de evenimente dintotdeauna, pentru că vocația culturală a bisericii a fost și trebuie să fie prezentă în comunitate. Le mulțumim celor care s-au ostenit să vină și să susțină un concert atât de elegant și nădăjduim ca aceste armonii să aducă mai multă încredere, emoție și determinare pentru toți cei care astăzi suntem într-o situație destul de complicată, dar cu nădejdea în bunul Dumnezeu le vom depăși pe toate”, a spus la final părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Eufonia Festival, aflat deja la cea de-a treia ediție, este născut din dorința Asociației Tribul Artistic, sub direcția artistică a violonistului Vlad Popescu, de a contribui la dezvoltarea unei dimensiuni cultural-educative a regiunii Banat, dorind includerea muzicii clasice de cameră în circuitul cultural regional.