„Sfinții Trei Ierarhi, modele de educație creștină”, ed. a VII-a, Bocșa, 2022

31 January 2022 Off By Herea Darius
„Sfinții Trei Ierarhi, modele de educație creștină”, ed. a VII-a, Bocșa, 2022

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur a fost și în acest an moment de bucurie și recunoștință la Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae” din Bocșa Română.

Deși în perioadă de restricții din pricina pandemiei, dar și din cauza spațiului neîncăpător în care Biserica își desfășoară activitatea la acest moment, totuși părintele dr. Silviu Ionel Ferciug a continuat tradiția și, în parteneriat cu Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, a organizat cea de-a VII-a ediție a Simpozionului „Sfinții Trei Ierarhi, modele  de educație creștină”.

Așadar, în cea de-a 32-a duminică după Rusalii (a lui Zaheu), 30 ianuarie 2022, după oficierea Sfintei Liturghii și Împărtășirea credincioșilor cu Sfânt Trupul și Sângele Domnului, părintele Silviu Ferciug a rostit o rugăciune de pomenire a dascălilor și îndrumătorilor bocșeni, o rugăciune de pomenire pentru regretatul profesor Ioan Cătană, apoi, alături de pr. prof. dr. Dorel Viorel Cherciu, a pus la sufletul credincioșilor cuvinte alese pe tema simpozionului: „Sfinții Trei Ierarhi, modele  de educație creștină”.

Cel de-al doilea moment al simpozionului a fost susținut de Gabriela Șerban și a constat în  prezentarea volumului „In memoriam prof. Ioan Cătană”, volum apărut la finele anului 2021, la inițiativa Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa, Caraș –Severin, cu sprijinul doamnei profesoare Lia Cătană și a administrației locale. Cartea a văzut lumina tiparului în seria „Bocșa – istorie și cultură; 55”; colecția „Dascăli de frunte ai orașului Bocșa; 2”, la Editura TIM din Reșița, sub atenta consiliere a dir. Gheorghe Jurma.

Și acest volum, ca și precedentul, cel dedicat doamnei înv. Elena Mureșan, este coordonat și prefațat de Gabriela Șerban și înmănunchează o serie de gânduri, mesaje și amintiri legate de îndrăgitul profesor Ioan Cătană – născut în 24 iulie 1954 și plecat la cele veșnice în data de 6 mai 2019.

Șirul amintirilor purcede cu emoționante destăinuiri ale soției, prof. Lia Cătană, apoi curg mărturii și gânduri din partea unor prieteni, foști colegi, foști elevi, oameni care l-au cunoscut și l-au iubit: Stela Boulescu, Maria Cernescu, Anca Maria Chihaie, Carla Florentina Cioca, Dimitrie Costa, Maria Dobrău, Mariana Frantz, Laura Gherghinoiu, Anca Ion Coon, Nicolae Magiar, Anca Miloș, Ionela Felicia Moscovici, Diana Laura Mușa, Florin Olingheru, Mirel Patriciu Pascu, Sau Fabia, Teodora Alina Sinculeț, Cristina Vârdău și Mihai Vișan.

Deși nu foarte bogat, acest volum conturează portretul unui dascăl dedicat, al omului înțelept din gura căruia curgea miere când vorbea, după cum se spune în popor, al unui dascăl care întotdeauna a încurajat binele, a promovat frumosul și educația, precum și al unui om iubitor. Iubitor de familie, de profesie, de țară!

Prin alese și frumoase cuvinte, dascălul și omul Ioan Cătană a fost readus în memoria credincioșilor de către: pr.dr. Silviu Ferciug, prof.dr. Mihai Vișan, prof. Dragoș Vasile, directorul Liceului „Tata Oancea”Bocșa, studenta Sibile Jaba și, nu în ultimul rând, soția Lia Cătană.

Și această a VII-a ediție a Simpozionului „Sfinții Trei Ierarhi, modele de educație creștină” s-a dovedit a fi, dincolo de condițiile neprietenoase, o sărbătoare a credincioșilor bocșeni, a dascălilor de ieri și de azi și, așa cum ne-am obișnuit, evenimentul s-a încheiat cu tradiționalele diplome de apreciere din partea organizatorilor, acordate celor care, prin faptele lor, se străduiesc să fie utili oamenilor și plăcuți lui Dumnezeu, dar și harnicilor tineri ai Centrului Catehetic „Sf. Stelian” Bocșa Română.