Consfătuire a profesorilor de religie din Episcopia Caransebeșului

7 February 2020 Off By Pavel Canea
Consfătuire a profesorilor de religie din Episcopia Caransebeșului

Pentru o desfășurare eficientă a demersului educațional în ceea ce privește Ora de Religie, la Centrul Eparhial din Caransebeș, joi, 6 februarie, s-au întrunit în ședință de lucru toți profesorii de religie din județul Caraș-Severin. Alături de ei a fost și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, doamna profesor Lavinia Carina Pristavu, inspector Școlar General al ISJ Caraș-Severin, părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, părintele Nicolae Chiosa, inspector pe Disciplina Religie și părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al eparhiei.

În cadrul întrunirii au fost prezentate de către metodiștii de zonă toate activitățile ce le-au desfășurat profesorii în primul semestru a acestui an școlar. De asemenea, doamna Georgiana Ciucur, formator în cadrul programului național „Școala Familiei” a explicat cât de benefic este Programul de formare „Învățarea integrată – Adolescență și autocunoaștere. Aplicații practice pentru discipline opționale”, un program destinat cadrelor didactice.

„În discuțiile pe care le-am purtat astăzi în cadrul consfătuirii cu profesorii de religie am avut în vedere implementarea mai multor proiecte care să aibă în atenție pe părinți și pe copii. De aceea noi considerăm că profesorii de religie reprezintă un aspect important în ceea ce înseamnă activitatea Episcopiei Caransebeșului pentru că prin intermediul profesorilor de religie, în colaborare cu Departamentul pentru tineret și Sectorul Cultural, putem organiza activități care să aibă în vedere elevul, ce este în același timp și credinciosul dintr-o parohie, dar este în același timp și copilul dintr-o familie”, a arătat părintele arhimandrit Casian Rușeț.

Părintele consilier a mai spus că „în contextul anului omagial al pastorației copiilor și părinților este fundamental să acționăm împreună pentru ca factorul educațional, cel spiritual și misionar să se îngemăneze în ceea ce înseamnă o dezvoltare cât mai frumoasă a copiilor noștri”.

„Am avut o dezbatere frumoasă cu colegii noștri care ne-au sugerat pe lângă toate proiectele ce le-au desfășurat până în prezent și pe care le-am subliniat, să vedem și punctele slabe și problemele cu care se confruntă ei în școală, ca împreună să le dezbatem și să vedem ce soluții găsim pentru un act didactic cât mai bun”, a subliniat părintele inspector Nicolae Chiosa la final.  

Întrunirea prezidată de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a avut loc în Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului Eparhial din Caransebeș.