Premierea elevilor participanți la concursul online „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul 3”

30 January 2022 Off By Herea Darius
Premierea elevilor participanți la concursul online „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul 3”

În 30 ianuarie 2022, cu prilejul praznicului Sfinților Trei Ierarhi, a avut loc premierea elevilor participanți la a VI-a ediție a concursului online „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul 3”, organizat de Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și cu Episcopia Ortodoxă a Italiei. Concursul a avut un impact uriaș, peste 10.000 de elevi din întreaga lume au trimis lucrări, creații artistice și literare, eseurile putând fi redactate în 6 limbi: română, italiană, spaniolă, engleză, franceză, rusă. Au putut participa elevi cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani, dar și elevi cu CES.

De la clasa pregătitoare și până la clasa a VI-a, elevii au avut de realizat creații artistice, iar de la clasa a VII-a și până la clasa a XII-a au scris texte narative sau argumentative pe diferite teme, în funcție de categoria de vârstă. Copii din 27 de țări, din toate continentele, din care amintim: Japonia, Noua Zeelandă, Rusia, Kenia, Irlanda, S.U.A., Turcia, Canada, ș.a. L-au mărturisit pe Dumnezeu în zilele de 18-19 decembrie, prin participarea la acest concurs de religie. Totul a fost posibil prin implicarea profesorilor de religie și a preoților, care i-au îndrumat pe acești copii, dar și a sutelor de cadre didactice care au evaluat mii de lucrări.

Din Caransebeș au participat cinci elevi de la Colegiul Național „Traian Doda”, patru elevi din clasa a VII-a: Bugărin Ovidiu Sebastian, Cîrcu Gabriela-Elena, Lucian Răzvan-Teodor, Șuha Albert și Dragomir Nicoleta-Sorina din clasa a VIII-a. Tema concursului a fost: Când și cum S-a născut Hristos în viața mea și cum a devenit Prietenul meu?” În dimineața concursului, la ora 10, s-a deschis platforma online, iar elevii au aflat titlul eseului, având la dispoziție 12 ore pentru a finaliza lucrarea. Toți cei cinci participanți au obținut premiul I.

Premierea s-a desfășurat concomitent în toate țările participante la data de 30 ianuarie, cu ocazia prăznuirii Sf. Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, imediat după Sf. Liturghie. La catedrala istorică „Sf. M. Mc. Gheorghe”, în fața întregii comunități eclesiale, trei dintre cei cinci elevi premiați au primit diplome, felicitări și daruri. (Prof. Dorina Coste)